(1) În certificatul de cazier judiciar se înscriu sancțiunile penale din hotărârile judecătorești rămase definitive care produc efecte juridice.

(2) La certificatul de cazier judiciar eliberat persoanelor care sunt cetățeni ai unui stat membru, altul decât România, se atașează și extrasul din cazierul judiciar al statului membru de cetățenie, obținut în condițiile art. 30 . La certificatul de cazier judiciar eliberat resortisanților unei țări terțe se atașează și extrasul din cazierul judiciar al statelor membre care dețin informații cu privire la condamnarea acestora pe teritoriul statului lor, obținut în condițiile art. 30 .