(1) Organele de urmărire penală sau instanțele de judecată pot dispune efectuarea identificării dactiloscopice a unei persoane fizice, în cazurile în care aceasta nu prezintă un act de identitate sau există suspiciuni asupra autenticității actului prezentat, uzează de nume sau de acte de identitate false ori există indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
(2) Identificarea dactiloscopică a persoanei fizice poate fi efectuată și la solicitarea autorităților competente din celelalte state membre sau din state terțe.
(3) Identificarea dactiloscopică se face de către formațiunile de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române sau al unităților teritoriale de poliție.
(4) Pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) , identificarea dactiloscopică va fi efectuată de către formațiunile de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.