(1) În copia de pe cazierul judiciar se trec datele înscrise în cazier și notările provizorii care nu au fost șterse.
(2) La copia de pe cazierul judiciar transmisă organelor judiciare se atașează informațiile referitoare la sancțiunile cu caracter administrativ aplicate potrivit art. 91 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele privind măsurile preventive sau pedepsele dispuse de organele judiciare, înregistrate conform art. 6 alin. (2) .
(2¹) În extrasul din cazierul judiciar se trec datele înscrise în cazierul judiciar, cu respectarea prevederilor art. 25 alin. (6) și (7) .
(3) La copia de pe cazierul judiciar transmisă instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională și justiție se atașează și istoricul condamnărilor ori al altor măsuri cu caracter penal sau administrativ luate potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, precum și al măsurilor dispuse de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.
(4) În extrasul de pe cazierul judiciar transmis instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice se înscriu date conform prevederilor art. 17 și 18 .