(1) Autovehiculele militare ale părții trimițătoare pot trece frontiera de stat și pot circula pe drumurile publice dacă îndeplinesc condițiile pentru a fi admise în circulația internațională, în conformitate cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte.

(2) Autovehiculele care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) pot circula pe drumurile publice cu avizul structurilor de resort din cadrul Ministerului Transporturilor și ale Ministerului Afacerilor Interne, la cererea scrisă a Ministerului Apărării Naționale, eliberat în termen de 15 zile de la data solicitării.

(3) Dacă masa totală pe axe și/sau dimensiunile depășesc limitele stabilite prin legislația română, deplasarea se face pe bază de autorizație specială de transport, eliberată de administratorul drumului, fără plata tarifelor aferente, în condițiile stabilite de acesta.

(4) Emiterea autorizației prevăzute la alin. (3) se realizează numai în baza informării de către Ministerul Apărării Naționale a administratorului drumului cu privire la efectuarea transportului.

(5) Autovehiculele menționate în prezentul articol vor fi prevăzute, pe lângă numerele de înmatriculare, cu un semn distinctiv al apartenenței statale.