Centrele zonale pentru educația adulților se pot organiza în cadrul căminelor culturale, caselor de cultura sau universitatilor populare, cu următoarele atribuții:

a) derularea unei activități de cercetare în zona pentru identificarea cerințelor de educație și elaborarea unor strategii coerente pe termen scurt, mediu și lung;

b) inițierea și susținerea unor programe de educație în vederea dezvoltării resurselor umane;

c) asistența în formarea și perfecționarea profesională pentru dobândirea de noi calificări, în conformitate cu legislația în vigoare.