LexistoriaDreptul la drept.

Casa de cultura

Azi

Legea 292/2003 · 6 articole

Articolul 11

(1) Casa de cultura este instituție publică, având personalitate juridică, care poate funcționa în orașe și municipii, precum și în sectoarele municipiului București, sub autoritatea consiliului local.

(2) Casa de cultura, ca instituție de interes public, având personalitate juridică, poate funcționa în orașe și municipii și în subordinea sindicatelor sau a altor organizații.

(3) Casa de cultura poate avea filiale în teritoriul unității administrativ-teritoriale respective.

(4) Casa de cultura poate purta numele unei personalități culturale sau istorice de importanța locală sau naționala.

(5) Atribuirea denumirii se face conform legislației în vigoare, la propunerea conducerii instituției, cu avizul direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București.

Articolul 12

(1) Casa de cultura are, în principal, următoarele obiective:

a) organizarea și desfășurarea de activități cultural-artistice și de educație permanenta;

b) conservarea și transmiterea valorilor morale, artistice și tehnice ale comunității locale, ale patrimoniului național și universal;

c) organizarea sau susținerea formatiilor artistice de amatori, de concursuri și festivaluri, inclusiv a participării formatiilor la manifestări culturale interjudetene, naționale și internaționale;

d) organizarea sau susținerea activității de documentare, a expozițiilor temporare, elaborarea de monografii și lucrări de educație civică și informare a publicului;

e) difuzarea de filme artistice și documentare;

f) organizarea cercurilor științifice și tehnice, de arta populara și plastica;

g) organizarea și desfășurarea cursurilor de formare profesională continua.

(2) Pentru exercitarea acestor atribuții, casa de cultura inițiază și organizează proiecte sau programe culturale.

(3) Casa de cultura funcționează în baza unui regulament de organizare și funcționare, avizat de direcția judeteana pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București, și aprobat de autoritatea tutelara.

Articolul 13

(1) Conducerea casei de cultura este asigurata de un director numit prin concurs organizat de consiliul local sau, după caz, de autoritatea tutelara împreună cu direcția judeteana pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București; din comisia de concurs vor face parte reprezentanții consiliului local, ai autorității tutelare și reprezentantul direcției județene.

(2) Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să depună la dosar, în mod obligatoriu, avizul direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București.

Articolul 14

În cadrul casei de cultura se organizează un consiliu consultativ format din 7-15 membri, care își desfășoară activitatea pe bază de voluntariat, din rândul personalitatilor culturale și științifice reprezentative , desemnați de directorul instituției cu avizul autorității tutelare.

Articolul 15

Directorul casei de cultura are următoarele atribuții:

a) asigura conducerea activității curente a instituției;

b) elaborează programele de activitate anuale și pe etape;

c) conduce nemijlocit și concret un domeniu distinct din activitățile de profil specifice;

d) este ordonator secundar de credite;

e) hotărăște măsurile disciplinare sau de recompensare a personalului din subordine, în concordanta cu legislația în vigoare;

f) reprezintă și angajează instituția în raporturile cu persoanele juridice și fizice din țara și din străinătate, precum și în fața organelor jurisdicționale;

g) informează consiliul consultativ asupra realizării obiectivelor stabilite și a prestației colectivului pe care îl conduce, stabilind măsuri corespunzătoare pentru îmbunătățirea activității.

Articolul 16

Consiliul consultativ al casei de cultura se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, se pronunța asupra programului general de activități și a prioritatilor de finanțare, precum și asupra modului de realizare a obiectivelor propuse și face propuneri privind schimbările necesare în structura instituției, care vor fi supuse aprobării autorității tutelare.