(1) În situația în care un proiect care urmează să fie realizat pe teritoriul României poate să aibă un efect semnificativ asupra mediului altui stat membru al Uniunii Europene sau când un alt stat membru al Uniunii Europene care este posibil să fie afectat semnificativ solicită informații despre proiect, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului transmite autorității publice centrale de mediu din acel stat membru al Uniunii Europene cât mai curând posibil și nu mai târziu de momentul când este informat propriul public cel puțin următoarele informații referitoare la proiect:
a) o descriere a proiectului împreună cu informațiile disponibile asupra posibilului impact transfrontalier al acestuia;
b) informații privind tipul deciziei care ar putea să fie luată.
(2) În situația în care un proiect care urmează să fie realizat pe teritoriul României poate să aibă un efect semnificativ asupra mediului unui stat terț sau când un alt stat terț, care este posibil să fie afectat semnificativ, solicită informații despre proiect, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului transmite prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, cât mai curând posibil și nu mai târziu de momentul când este informat propriul public, cel puțin informațiile prevăzute la alin. (1) .
(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului comunică statului prevăzut la alin. (1) și (2) intervalul de timp în care să precizeze dacă dorește să participe la procedura prevăzută la art. 4 alin. (1) .
(4) În cazul în care statul potențial afectat care a primit informațiile prevăzute la alin. (1) comunică intenția sa de participare la procedura prevăzută la art. 4 alin. (1) , autoritatea publică centrală pentru protecția mediului îi transmite informațiile despre proiect prevăzute la art. 15 alin. (1) , (2) și alin. (3) lit. a) și b) .
(5) În cazul în care România este stat potențial afectat, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului:
a) pune la dispoziția autorităților prevăzute la art. 6 alin. (1) și a propriului public interesat, de îndată ce intră în posesia lor, informațiile prevăzute la alin. (1) și (3) , primite de la statul de origine;
b) asigură autorităților prevăzute la art. 6 alin. (1) și publicului interesat posibilitatea de a înainta autorității publice centrale pentru protecția mediului din statul de origine opiniile cu privire la informațiile prevăzute la alin. (1) și (3) , de îndată ce intră în posesia lor, înainte de emiterea aprobării de dezvoltare.
(6) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului inițiază consultări cu autoritățile publice pentru protecția mediului ale altor state cu privire la efectele potențiale transfrontaliere ale proiectului și la măsurile avute în vedere pentru a reduce sau a elimina astfel de efecte și stabilește împreună cu aceste autorități un interval de timp privind durata consultărilor. Aceste consultări pot fi organizate și prin intermediul unui organism comun adecvat.
(7) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului stabilește împreună cu autoritățile competente de pe teritoriul statului posibil afectat măsuri care să permită participarea efectivă a publicului interesat la procedura prevăzută de art. 4 alin. (1) , inclusiv în cazul proiectelor cu posibile efecte semnificative pe teritoriul României, inițiate în alte state.
(8) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului poate utiliza atât mecanismele prevăzute de Legea nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, cu completările ulterioare, cât și pe cele stabilite de Reuniunea Părților la această Convenție , pentru a proteja drepturile și interesele statului român în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontalier.
(9) Ministerul Afacerilor Externe sprijină, la solicitarea autorității publice centrale pentru protecția mediului, demersurile acesteia prevăzute la alin. (1)-(8) , inclusiv prin participarea, după caz, la activitatea comisiei de analiză tehnică.