(1) O dată la 6 ani, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului informează Comisia Europeană, în cazul în care există informații disponibile, cu privire la:

a) numărul proiectelor prevăzute în anexele nr. 1 și 2 care au făcut obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului, în conformitate cu prevederile art. 10-20 și art. 29 ;

b) defalcarea evaluărilor impactului asupra mediului în funcție de categoriile de proiecte prevăzute în anexele nr. 1 și 2 ;

c) numărul proiectelor prevăzute în anexa nr. 2 care au făcut obiectul unei proceduri de stabilire în conformitate cu art. 9 alin. (2) ;

d) durata medie a procesului de evaluare a impactului asupra mediului;

e) estimări generale privind costul mediu direct al evaluărilor impactului asupra mediului, inclusiv a impactului rezultat în urma aplicării prezentei legi, pentru întreprinderile mici și mijlocii.

(2) În vederea raportării la Comisia Europeană a informațiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) , înainte de emiterea acordului de mediu de către autoritatea competentă, titularii proiectelor depun o declarație pe propria răspundere pentru confirmarea îndeplinirii criteriilor de întreprinderi mici și mijlocii și precizează costul evaluării impactului asupra mediului, inclusiv a impactului rezultat.

(3) Autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului organizate la nivel județean și la nivelul municipiului București transmit anual Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, până la 31 ianuarie anul următor, informațiile prevăzute la alin. (1) .

(4) Agenția Națională pentru Protecția Mediului transmite anual autorității publice centrale pentru protecția mediului, până la 31 martie, informațiile primite conform alin. (3) , precum și informațiile deținute cu privire la cerințele alin. (1) .