LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții finale

Azi

Legea 292/2018 · 6 articole

Articolul 29

(1) În aplicarea prezentei legi autoritățile competente respectă restricțiile impuse de legislația privind secretul comercial și industrial, inclusiv proprietatea intelectuală, ținând cont de necesitatea protejării interesului public.

(2) În soluționarea unei cereri de informație privind mediul care face obiectul restricțiilor prevăzute la alin. (1) , autoritățile competente sunt obligate să interpreteze motivele de refuz în sens restrictiv, acordând întâietate interesului public prin dezvăluirea și furnizarea informațiilor care pot fi separate de cele care sunt restricționate.

(3) În soluționarea unei cereri de informație privind mediul conform prevederilor alin. (2) , autoritățile competente explică modul în care au luat în considerare interesul public.

(4) În cazul aplicării art. 17 , transmiterea informațiilor către alte state și primirea acestora de către statul român fac obiectul restricțiilor prevăzute de legislația națională în vigoare a statului în care se va realiza proiectul.

Articolul 30

(1) Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta lege.

(2) Anexele nr. 1-5 se actualizează prin hotărâre a Guvernului în funcție de progresul tehnic și legislativ, în conformitate cu legislația europeană, reglementările, ghidurile și instrucțiunile în domeniu.

Articolul 31

La articolul 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006 , cu modificările și completările ulterioare, punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:2. acte de reglementare - decizia etapei de încadrare, aviz de mediu, acord de mediu, autorizație de mediu, autorizație integrată de mediu, autorizație privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizație privind activități cu organisme modificate genetic;

Articolul 32

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) art. 2 pct. 13 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2016 , cu modificările și completările ulterioare;

b) art. 8 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare;

c) Hotărârea Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 13 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare;

d) Ordinul ministrului mediului și pădurilor, al ministrului administrației și internelor, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 135/76/84/1.284/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice și private, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 27 aprilie 2010;

e) Ordinul ministrului mediului nr. 1.026/2009 privind aprobarea condițiilor de elaborare a raportului de mediu, raportului privind impactul asupra mediului, bilanțului de mediu, raportului de amplasament, raportului de securitate și studiului de evaluare adecvată, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 12 august 2009.

Articolul 33

(1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului aprobă, prin ordin al conducătorului acesteia, ghidurile prevăzute la art. 12 alin. (10) .

(2) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului aprobă, prin ordin al conducătorului acesteia, condițiile de elaborare a raportului de mediu, a raportului privind impactul asupra mediului, a bilanțului de mediu, a raportului privind situația de referință, a raportului de securitate și a studiului de evaluare adecvată.

(3) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului aprobă, prin ordin al conducătorului acesteia, modificarea Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.

(4) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritatea publică centrală din domeniul apelor aprobă, prin ordin al conducătorului acesteia, procedura de emitere a avizului de gospodărire a apelor care include evaluarea impactului asupra corpurilor de apă.

Articolul 34

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.