(1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pot solicita, în scris, încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.

(2) Demisia produce efecte după 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, dacă funcționarul public cu statut special în cauză și directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, conducătorul unității din subordinea acesteia nu au convenit alt termen mai scurt.

(3) În cazul funcțiilor de conducere, demisia produce efecte după 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.

(4) Funcționarul public cu statut special demisionar este obligat să-și continue activitatea până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (2) sau (3) , după caz.

(5) Cu acordul conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, a unității din subordinea acesteia, funcționarul public cu statut special în cauză poate reveni asupra cererii de demisie, dar numai până la împlinirea termenului de la care demisia produce efecte.