LexistoriaDreptul la drept.

Drepturile, condițiile de muncă și îndatoririle funcționarilor publici cu statut special

Azi

Legea 293/2004 · 17 articole

Abrogat la 2 august 2019 · înlocuit de Legea 145/2019. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Secțiunea 1 — Drepturile funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare

Articolul 36

Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la:

a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit;

b) ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;

c) uniformă și echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, medicamente, proteze stomatologice și dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale, în mod gratuit, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului și ale respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate;

d) locuințe de serviciu și de intervenție, în condițiile legii;

e) concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, în condiții stabilite prin hotărâre a Guvernului;

f) abrogată;

g) concedii medicale, concedii de maternitate, pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani sau a copilului cu handicap până la vârsta de 3 ani, precum și pentru alte situații, în condițiile stabilite de lege;

h) bilete de odihnă, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; odihna, tratamentul și recuperarea se pot face și în centrele aparținând Administrației Naționale a Penitenciarelor sau ale Ministerului Justiției;

i) pensii, în condiții stabilite prin lege specială;

j) indemnizații de instalare, de mutare, de delegare sau detașare, precum și decontarea cheltuielilor de cazare, în condițiile stabilite de lege;

k) decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes de serviciu, în cazul mutării în alte localități, în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă când domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea până la 70 km și, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

l) încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii;

m) portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal, în condițiile legii;

n) beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Ministerului Justiției, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile sale, ale soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținerea sa sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea. Despăgubirile menționate se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

o) tratament medical în străinătate pentru afecțiuni medicale contractate în timpul exercitării profesiei, dacă nu pot fi tratate în țară, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

p) consultanță juridică prin avocat, asigurată de unitate, la cerere, în cazul cercetării penale, urmăririi penale sau judecării sale pentru fapte comise în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiției.

Articolul 37

(1) Pentru apărarea intereselor profesionale, economice, sociale și culturale, personalul din sistemul administrației penitenciare are dreptul la asociere sindicală sau în alte organizații profesionale, dreptul la grevă, precum și la libertatea întrunirilor, cu condiția asigurării a cel puțin unei treimi din activitate și a garantării drepturilor deținuților și a siguranței locurilor de detenție.

(2) Administrația Națională a Penitenciarelor poate încheia anual, în condițiile legii, cu organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici cu statut special sau cu reprezentanții funcționarilor publici cu statut special, la solicitarea acestora, acorduri colective care să cuprindă numai măsuri referitoare la:

a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă;

b) sănătatea și securitatea în muncă;

c) programul zilnic de lucru;

d) perfecționarea profesională;

e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

(3) În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici cu statut special nu sunt organizați în sindicat, acordul se încheie cu reprezentanții funcționarilor publici cu statut special, desemnați în condițiile legii.

(4) Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile de penitenciare vor furniza sindicatelor reprezentative sau reprezentanților funcționarilor publici cu statut special informațiile necesare pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condițiile legii.

Articolul 38

(1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare vor fi sprijiniți în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuințe proprietate personală, în localitatea în care își are sediul unitatea la care sunt încadrați, din fondurile Administrației Naționale a Penitenciarelor sau alte fonduri guvernamentale, în condițiile legii.

(2) Funcționarii publici cu statut special, titulari ai contractului de închiriere a locuinței de serviciu, care au lucrat în sistemul administrației penitenciare peste 15 ani și care s-au pensionat potrivit legii, precum și cei care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă și s-au pensionat pentru invaliditate, în condițiile legii, își păstrează dreptul de folosință asupra locuinței de serviciu și după încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare. În cazul decesului titularului, soțul/soția își păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieții.

(3) Criteriile și condițiile de sprijin prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(4) În condițiile legii, prin hotărâre a Guvernului se poate înființa Casa de Credit a personalului din sistemul administrației penitenciare.

Articolul 39

(1) Funcționarii publici cu statut special își păstrează, pe perioada delegării, detașării ori trecerii temporare în altă funcție, funcția, gradul și drepturile salariale avute anterior, acordate conform prevederilor actelor normative privind salarizarea acestora.

(2) În situația în care drepturile salariale corespunzătoare funcției pe care este detașat sau, după caz, trecut temporar în altă funcție sunt mai mari, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de aceste drepturi salariale.

Articolul 40

(1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la atribuirea unei locuințe de serviciu dacă, în localitatea unde își desfășoară activitatea, ei sau soțul/soția nu beneficiază de locuință în proprietate ori nu li s-a atribuit locuință de către autoritățile administrației publice locale.

(2) Funcționarii publici cu statut special cărora nu li s-a acordat locuință potrivit prevederilor alin. (1) și care nici ei și nici soțul/soția nu au în proprietate o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condițiile legii.

(3) Condițiile de acordare a drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.

(4) Funcționarii publici cu statut special, inclusiv soțul/soția acestora, care au înstrăinat o locuință proprietate personală, în localitatea în care își desfășoară activitatea, după data încadrării în sistemul administrației penitenciare, nu beneficiază de prevederile alin. (1) și (2) .

(5) Nu se acordă compensația lunară pentru chirie în situația în care contractul de închiriere a fost încheiat cu rudele de până la gradul II inclusiv, ale funcționarului public cu statut special ori ale soției/soțului acestuia/acesteia.

(6) Funcționarii publici cu statut special cărora li s-a atribuit o locuință de serviciu pot solicita schimbarea acesteia și atribuirea unei alte locuințe disponibile în fondul locativ al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau al unității penitenciare în cauză, care să corespundă cerințelor minimale de suprafață locativă astfel cum sunt prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cererile de schimb de locuințe se soluționează cu prioritate.

(7) Funcționarii publici cu statut special, beneficiari ai unei locuințe de serviciu, pot face între ei schimb de locuințe, cu avizul conducerii unității care a aprobat acordarea locuinței de serviciu.

Articolul 41

(1) Instituțiile și organele specializate ale statului au obligația de a acorda protecție, la cerere, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și membrilor de familie ai acestora, în cazul în care viața, integritatea corporală, demnitatea sau avutul le sunt puse în pericol, în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.

(2) Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, a unităților din subordinea acesteia este obligată să asigure personalului prevăzut la alin. (1) protecție împotriva amenințărilor, violențelor și faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcției sau în legătură cu aceasta. Modalitățile de acordare a protecției se stabilesc prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Articolul 42

(1) Funcționarul public cu statut special, în activitate ori pensionat, precum și soțul sau soția, copiii aflați în întreținerea legală a acestuia beneficiază, în mod gratuit, de servicii de asistență medicală, medicamente și proteze, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate.

(2) Pentru acordarea, potrivit legii, a asistenței medicale specifice personalului din sistemul administrației penitenciare, în statele de organizare ale Administrației Naționale a Penitenciarelor și ale fiecărei unități de penitenciare se prevăd și se încadrează posturi de personal medico-sanitar superior și mediu.

Articolul 43

(1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la despăgubiri în situația în care au suferit, din culpa instituției, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

(2) La decesul unui funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, unitatea din care făcea parte acordă soțului/soției sau, după caz, copiilor acestuia/acesteia ori, în lipsa acestora, părinților și moștenitorilor legali ori persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces un ajutor suplimentar de deces egal cu de două ori salariul de bază brut avut la data decesului.

(3) Funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare care a decedat în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu i se acordă, post-mortem, gradul de subinspector de penitenciare pentru cei din corpul agenților și gradul următor pentru ofițeri.

Articolul 44

(1) Pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare li se pot acorda recompense morale sau materiale, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului justiției.

(2) Absolvenților instituțiilor de învățământ prevăzute la art. 13 alin. (2) și (3) declarați "șef de promoție" li se vor acorda recompense materiale cu ocazia absolvirii, stabilite prin ordin al ministrului justiției.

(3) Pentru activitatea desfășurată, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare li se conferă decorații potrivit legii.

(4) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, decorați cu Ordinul Meritul Militar sau cu Semnul onorific În Serviciul Armatei, își păstrează toate drepturile conferite de aceste ordine, dobândite anterior.

Secțiunea a 2-a — Condițiile de muncă ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare

Articolul 45

(1) Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.

(2) Programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal.

(3) În cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale.

(4) Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

(5) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.

Articolul 46

Modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare la serviciu se stabilesc prin regulamente de ordine interioară, elaborate de conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acesteia.

Articolul 47

Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul, potrivit legii, la măsuri de securitate și igienă a muncii și la echipament de protecție gratuit.

Secțiunea a 3-a — Îndatoririle funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare

Articolul 48

Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are următoarele obligații:

a) să cunoască și să respecte principiile generale prevăzute de Constituție și de celelalte legi, precum și să apere valorile democrației;

b) să respecte și să protejeze viața, sănătatea și demnitatea persoanelor private de libertate, drepturile și libertățile acestora;

c) să împiedice orice acțiune care presupune discriminare pe criterii de etnie, rasă, limbă, naționalitate, sex, apartenență sindicală și religie;

d) să execute, cu profesionalism și în termenul stabilit, toate atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, precum și dispozițiile date de conducătorii ierarhici;

e) să fie disciplinat, respectuos și corect față de șefi, colegi sau subalterni și să respecte ierarhia conferită de funcția și gradul profesional deținute;

f) să informeze conducătorii ierarhici și celelalte autorități abilitate cu privire la infracțiunile de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, îndeosebi cu privire la faptele de corupție;

g) să manifeste preocupare și interes pentru perfecționarea nivelului de instruire profesională;

h) să păstreze secretul de stat și de serviciu, în condițiile legii, precum și confidențialitatea informațiilor sau documentelor care au acest caracter, în condițiile legii;

i) să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice în exercitarea atribuțiilor ce îi revin;

j) să se conformeze dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3) ;

k) să respecte întocmai programul de muncă;

l) să se prezinte la programul de muncă stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate;

m) să informeze șeful ierarhic despre existența unui conflict de interese privind exercitarea atribuțiilor de serviciu, în condițiile legii;

n) în situații de catastrofe, calamități, alarmare ca urmare a revoltelor în penitenciar, evadărilor, părăsirii locurilor de deținere sau alte tulburări de amploare ale activităților în unitățile de penitenciare, personalul de penitenciare aflat în activitate este obligat să se prezinte, de îndată, la unitatea din care face parte;

o) la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și război, personalul va acționa conform legii;

p) în cazul producerii uneia dintre situațiile prevăzute la lit. n) și o) , personalul de penitenciare care se află într-o altă localitate se va prezenta la cea mai apropiată unitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor, informând superiorii săi despre aceasta;

q) să informeze șeful ierarhic despre existența în unitatea în care își desfășoară activitatea a unor persoane private de libertate care au calitatea de soț/soție sau rude până la gradul II inclusiv cu acesta ori cu soțul/soția, în situația în care iau cunoștință de aceste situații;

r) să aducă la cunoștința compartimentului resurse umane modificările privind domiciliul, după caz, reședința, precum și schimbările intervenite în starea civilă sau date relevante din punct de vedere profesional, în termen de 15 zile de la producerea acestora.

Articolul 49

Ofițerilor și agenților din sistemul administrației penitenciare le este interzis:

a) să dispună, să exercite, să instige ori să tolereze acte de tortură sau orice forme de tratament inuman ori degradant asupra persoanelor aflate în așezămintele de deținere;

b) să primească, să solicite ori să accepte, direct sau indirect, pentru sine ori pentru alte persoane, în considerarea calității sale oficiale, cadouri, bani, împrumuturi sau orice alte valori ori servicii;

c) să intervină pentru soluționarea unor cereri sau lucrări care nu sunt de competența lor ori nu le-au fost repartizate de conducătorii ierarhici sau care nu sunt activități specifice funcției pe care au fost numiți;

d) să recurgă la forță sau la folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva persoanelor private de libertate, în alte condiții decât cele expres prevăzute de lege;

e) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă în favoarea acestora;

f) să adere la secte, organizații religioase sau alte organizații, interzise prin lege.

Articolul 50

(1) Funcționarii publici cu statut special sunt în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) sunt chemați să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care sunt soț/soție, rude de gradul I sau, după caz, au relații cu caracter patrimonial;

b) sunt chemați să participe în cadrul unor comisii constituite, conform legii, din care face parte soțul/soția sau o rudă de gradul I;

c) interesele lor patrimoniale, ale soțului sau rudelor lor de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

(2) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe între funcționarii publici cu statut special care sunt soți sau rude de gradul I.

Articolul 51

Funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice și în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public potrivit fișei postului.

Articolul 52

La acordarea primului grad profesional, la numirea și eliberarea dintr-o funcție de conducere, precum și la încetarea raporturilor de serviciu, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare este obligat să își declare averea, conform legii.