LexistoriaDreptul la drept.

Scop, obiective și domeniul de aplicare

Azi

Legea 293/2018 · 2 articole

Articolul 1

(1) Pentru a avansa în direcția atingerii nivelurilor de calitate a aerului care nu conduc la un impact negativ semnificativ asupra sănătății umane și mediului și la unele riscuri aduse acestora, prezenta lege stabilește:

a) angajamente naționale de reducere a emisiilor pentru emisiile atmosferice antropice de dioxid de sulf (SO_2), oxizi de azot (NO_x), compuși organici volatili nemetanici (COV_nm), amoniac (NH_3) și particule fine în suspensie (PM_2,5);

b) obligația elaborării, adoptării și punerii în aplicare a unui program național de control al poluării atmosferice, denumit în continuare PNCPA;

c) obligația privind monitorizarea și raportarea emisiilor și a impactului poluanților prevăzuți la lit. a) și al altor poluanți prevăzuți în anexa nr. 1 .

(2) Prevederile prezentei legi contribuie la realizarea:

a) obiectivelor privind calitatea aerului prevăzute în Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările ulterioare, și a progreselor către realizarea obiectivului pe termen lung al Uniunii Europene de atingere a nivelurilor de calitate a aerului în conformitate cu orientările privind calitatea aerului, publicate de Organizația Mondială a Sănătății;

b) obiectivelor Uniunii Europene în materie de biodiversitate și ecosisteme, în conformitate cu cel de-al 7-lea Program de acțiune pentru mediu;

c) consolidării sinergiilor între politica privind calitatea aerului și alte politici relevante ale Uniunii Europene, în special privind schimbările climatice și energia.

Articolul 2

(1) Prezenta lege se aplică emisiilor de poluanți prevăzuți în anexa nr. 1 , rezultate din toate sursele de emisii, de pe teritoriul național, din zona economică exclusivă a României și din zonele de control al poluării.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) monitorizarea și raportarea emisiilor de poluanți proveniți din sursele aferente zonei economice exclusive a României și zonelor de control al poluării se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României, republicată, și ale Legii nr. 269/2006 pentru aderarea României la Protocolul din 1997 privind amendarea Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, adoptat prin Actul final al Conferinței părților la MARPOL 73/78, la Londra la 26 septembrie 1997.