(1) În situația în care o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate refuză să primească hrana, conducătorul penitenciarului are obligația să o audieze de îndată și să îi solicite o declarație scrisă, pentru a cunoaște motivele care au determinat luarea acestei hotărâri și pentru a stabili primele măsuri pentru rezolvarea situației.
(2) Ieșirea din refuzul de hrană se consemnează într-o declarație scrisă.
(3) Declarațiile prevăzute în alin. (1) și (2) se înaintează judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, care audiază persoana condamnată.
(4) Conducătorul penitenciarului ia măsuri pentru ca persoana condamnată, care refuză să primească hrana, să fie separată de celelalte persoane condamnate, sub supravegherea permanentă a medicului, care asigură persoanei condamnate asistența medicală corespunzătoare, astfel încât viața acesteia să nu fie pusă în pericol.