(1) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

a) prezența în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori nerespectarea orei de revenire în penitenciar;

b) tulburarea în orice mod a programelor socioeducative care se derulează în penitenciar;

c) procurarea sau deținerea de bani, bunuri sau de alte valori, în alte condiții decât cele prevăzute de lege;

d) nerespectarea normelor de igienă colectivă sau individuală;

e) comunicarea cu exteriorul în alte condiții și prin alte mijloace decât cele prevăzute de lege;

f) utilizarea în alte condiții decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului;

g) nerespectarea oricărei obligații care revine persoanei condamnate la executarea unei pedepse privative de libertate potrivit dispozițiilor prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a dispozițiilor acesteia și ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după aducerea acestora la cunoștință potrivit art. 54, dacă este de natură să aducă atingere ordinii sau siguranței penitenciarului;

(2) Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor condamnate.

(3) Pentru faptele care, potrivit legii penale, constituie infracțiuni, personalul administrației penitenciare are obligația de a sesiza organele de urmărire penală. În acest caz poate fi aplicată, în mod provizoriu, una dintre sancțiunile prevăzute în art. 82.