Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate

(1) Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate este remunerată, cu excepția activităților cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului sau desfășurate în folosul comunității.

(2) Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care sunt apte de a munci, cu acordul lor, pot presta o muncă în raport cu calificarea și aptitudinile lor, precum și activități necalificate.

(3) Dispozițiile legale referitoare la protecția muncii se aplică în mod corespunzător.

(4) Persoana condamnată care, în timpul executării pedepsei, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate în condițiile legii.

(5) Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însușirea unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei sunt recunoscute, în condițiile legii, de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sau de Ministerul Educației și Cercetării.

(1) Durata muncii prestate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate este de 8 ore pe zi și nu mai mult de 40 de ore pe săptămână.

(2) Pentru persoanele prevăzute în art. 69, durata zilei de muncă nu poate depăși 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână.

(3) Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe baza acordului scris al acestora, pot presta munca în program de 10 ore pe zi și nu mai mult de 50 de ore pe săptămână, acordându-li-se drepturile bănești cuvenite pentru acest program de muncă.

(4) Munca în timpul nopții poate fi prestată cu acordul scris al persoanelor condamnate, dar nu mai mult de 7 ore pe noapte și 35 de ore pe săptămână.

(5) Persoanele condamnate beneficiază de cel puțin o zi pe săptămână pentru odihnă.

(1) Munca persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate în penitenciare se realizează:

a) în regim de prestări de servicii pentru agenții economici, persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul sau exteriorul penitenciarului;

b) în regie proprie;

c) în interesul penitenciarului, pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;

d) în folosul comunității.

(2) Administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu agenți economici, persoane fizice sau persoane juridice, interesați în folosirea la muncă a persoanelor condamnate.

(1) Veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale și se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice.

(2) Veniturile realizate de persoanele condamnate din munca prestată sunt la nivelul salariilor din sectorul bugetar pentru aceeași activitate, în raport cu programul de muncă și cu complexitatea lucrărilor efectuate.

(3) Veniturile realizate nu pot fi mai mici decât salariul minim pe economie, în raport cu programul de muncă.

(1) Veniturile prevăzute în art. 72 se încasează de către administrația penitenciarului în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate și se repartizează după cum urmează:

a) 30% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreună cu eventuala dobândă aferentă, în momentul punerii în libertate;

b) 70% din venit revine Administrației Naționale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează și se utilizează potrivit dispozițiilor legale privind finanțele publice.

(2) În cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile.

(1) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate răspund pentru prejudiciile cauzate din vina lor la locul de detenție sau la locul de muncă.

(2) Prejudiciul cauzat la locul de detenție se repară pe baza ordinului de imputare emis de către conducătorul penitenciarului. Ordinul constituie titlu executoriu.

(3) Împotriva ordinului de imputare, persoana condamnată poate face contestație, în termen de 30 de zile de la data primirii acestuia, la judecătoria în circumscripția căreia este situat penitenciarul.

(4) Persoanele condamnate nu răspund pentru pagubele provocate de uzul normal al bunurilor încredințate spre folosință sau pentru cele provenite din riscul normal al muncii.