LexistoriaDreptul la drept.

Supravegherea și asigurarea respectării legislației

Azi

Legea 294/2024 · 4 articole

Articolul 21 — Supravegherea și asigurarea respectării legislației

(1) Pentru a evalua respectarea de către entitățile identificate drept entități critice în temeiul art. 6 alin. (1) a obligațiilor care le revin în temeiul prezentei legi, CNCPIC și ACS au obligația de a întreprinde demersuri cu scopul de a dispune de mijloacele necesare pentru:

a) a efectua inspecții la fața locului ale infrastructurii critice și ale spațiilor pe care le utilizează entitatea critică pentru a-și furniza serviciile esențiale, precum și monitorizarea măsurilor luate de entitățile critice în conformitate cu art. 13 ;

b) a efectua sau a dispune executarea de controale la nivelul entităților critice respective.

(2) Entitățile care au fost identificate ca entități critice în temeiul art. 6 alin. (1) transmit CNCPIC și ACS, la cererea și în termenul stabilit de acestea:

a) informațiile necesare pentru a evalua dacă măsurile luate de entitățile respective pentru a-și asigura reziliența îndeplinesc cerințele prevăzute la art. 13 ;

b) dovada punerii în aplicare efectivă a măsurilor respective, inclusiv rezultatele unui audit efectuat de un auditor independent și calificat selectat de entitatea respectivă și efectuat pe cheltuiala acesteia.

(3) Pentru informațiile solicitate la alin. (2) , CNCPIC și ACS menționează scopul solicitării și precizează informațiile solicitate. Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (2) lit. b) , prin ordine ale conducătorilor ACS, se vor stabili procedura de selecție a auditorilor și cerințele pentru persoanele care desfășoară auditul.

(4) CNCPIC și ACS stabilesc mecanismele și căile de comunicare de comun acord cu autoritățile competente responsabile cu securitatea cibernetică și cu sarcinile de supraveghere și asigurare a respectării măsurilor pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică.

(5) Fără a aduce atingere posibilității de a aplica sancțiuni în conformitate cu art. 23 , ACS pot, în urma acțiunilor de supraveghere menționate la alin. (1) sau după evaluarea informațiilor menționate la alin. (2) , să solicite, în scris, entităților critice în cauză să ia măsurile necesare și proporționale pentru a remedia orice încălcare identificată a prevederilor prezentei legi, într-un termen rezonabil stabilit de ACS, și să furnizeze CNCPIC informații cu privire la măsurile luate. Aceste solicitări țin seama, în special, de gravitatea încălcării.

(6) Atunci când își exercită competențele prevăzute la alin. (1)-(3) , CNCPIC și ACS se asigură că o astfel de exercitare are loc în mod obiectiv, transparent și proporțional, iar drepturile și interesele legitime ale entităților critice afectate, cum ar fi protecția secretelor comerciale și de afaceri, sunt protejate în mod corespunzător, inclusiv dreptul acestora de a fi ascultate, dreptul la apărare și dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe independente.

(7) CNCPIC informează autoritățile competente responsabile cu securitatea cibernetică și cu sarcinile de supraveghere și asigurare a respectării măsurilor pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică, inclusiv autoritățile desemnate ale altor state membre interesate, atunci când ACS evaluează, în condițiile prezentului articol, respectarea de către o entitate critică a obligațiilor care îi revin.

(8) În acest scop, CNCPIC și ACS pot solicita acestor autorități să își exercite competențele de supraveghere și de asigurare a respectării legislației în legătură cu o entitate care intră sub incidența legislației specifice securității cibernetice și sarcinilor de supraveghere și asigurare a respectării măsurilor pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică și care a fost identificată drept entitate critică în temeiul art. 6 alin. (1) sau de către un alt stat membru.

Articolul 22 — Contravenții

Constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de către ACS și entitățile critice:

a) neîndeplinirea de către ACS a obligației prevăzute la art. 5 alin. (7) ;

b) neîndeplinirea de către ACS a obligației prevăzute la art. 6 alin. (2) ;

c) neîndeplinirea de către ACS a obligației de a furniza CNCPIC date pentru revizuirea și, după caz, actualizarea listei entităților critice prevăzută la art. 6 alin. (7) ;

d) neîndeplinirea de către entitățile critice a obligației de a efectua o evaluare a riscurilor prevăzută la art. 12 alin. (1) ;

e) neîndeplinirea de către entitățile critice a obligației de a lua măsuri tehnice, de securitate și organizatorice pentru a-și asigura reziliența prevăzută la art. 13 alin. (1) ;

f) neîndeplinirea de către entitățile critice a obligației prevăzute la art. 13 alin. (3) ;

g) neîndeplinirea de către entitățile critice a obligației de a desemna un ofițer de legătură sau un echivalent al acestuia prevăzută la art. 13 alin. (5) ;

h) neîndeplinirea de către entitățile critice a obligației de a notifica incidentele prevăzute la art. 15 alin. (1) ;

i) neîndeplinirea de către entitățile critice a obligației prevăzute la art. 17 alin. (2) ;

j) neîndeplinirea de către entitățile critice a obligației stabilite de Comisia Europeană în notificarea prevăzută la art. 17 alin. (4) ;

k) neîndeplinirea de către entitățile critice a obligației de a ține seama în mod corespunzător de avizul menționat la art. 18 alin. (7) ;

l) neîndeplinirea de către entitățile critice a obligației prevăzute la art. 18 alin. (9) .

Articolul 23 — Sancțiuni

(1) Contravențiile prevăzute la art. 22 se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, contravențiile prevăzute la lit. a)-c) și lit. i)-l) ;

b) cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei contravențiile prevăzute la lit. d)-h) .

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în prezenta lege se fac de către personalul împuternicit din cadrul CNCPIC și de către personalul împuternicit din cadrul ACS pentru entitățile critice din responsabilitate.

(3) Împuternicirea prevăzută la alin. (2) se realizează prin ordin al ministrului afacerilor interne, respectiv prin ordine ale conducătorilor ACS, după caz.

(4) Contravențiilor prevăzute la art. 22 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 24 — Raportare și revizuire

CNCPIC comunică Comisiei Europene, în termen de 2 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actului normativ de modificare și/sau de completare a prezentei legi, orice modificare ulterioară în ceea ce privește contravențiile și sancțiunile prevăzute de prezenta lege.