(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, numărul consilierilor din cadrul cabinetelor președinților consiliilor de administrație, președinților, vicepreședinților, directorilor generali, directorilor generali adjuncți, precum și din alte cabinete ale conducătorilor de la nivelul operatorilor economici se reduce cu 50% din numărul de posturi aprobate.
(2) În situația în care, după aplicarea procentului de reducere cu 50%, rezultă că numărul consilierilor din cadrul cabinetelor președinților consiliilor de administrație, președinților, vicepreședinților, directorilor generali, directorilor generali adjuncți, precum și din cadrul altor cabinete ale conducătorilor operatorilor economici este mai mic decât unu, numărul acestora rămâne unu.
(3) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) , dacă numărul consilierilor din cadrul cabinetelor președinților consiliilor de administrație, președinților, vicepreședinților, directorilor generali, directorilor generali adjuncți, precum și din cadrul altor cabinete ale conducătorilor operatorilor economici este unu, prevederile alin. (1) nu se aplică.