C.N.V.M. este în drept să nu acorde autorizația pentru prestarea de servicii și activități de investiții unei societăți comerciale, dacă:
1. se află în situațiile de incompatibilitate prevăzute de reglementările C.N.V.M. sau deține o poziție semnificativă într-o societate comercială care se încadrează în prevederile lit. a);
2. este incapabil ori a fost condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru cele prevăzute de prezenta lege;
3. a fost sancționat de C.N.V.M., Banca Națională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sau de alte autorități de reglementare a piețelor financiare cu interzicerea exercitării oricărei activități profesionale, pentru perioada în care această interdicție rămâne în vigoare;
c) C.N.V.M. constată că dispozițiile legale, reglementările emise în aplicarea acestora sau cele administrative, existente în statul nemembru care guvernează statutul persoanelor având legături strânse cu S.S.A.I., ori dificultățile în implementarea acestor dispoziții împiedică realizarea unei supravegheri prudențiale eficiente ori că supravegherea din statul nemembru al unui intermediar străin care a solicitat autorizarea unei sucursale este insuficientă;
d) C.N.V.M. nu a fost informată cu privire la identitatea acționarilor persoane fizice și/sau juridice care dețin în mod direct sau indirect poziții semnificative în S.S.A.I. sau cu privire la mărimea deținerilor acestor acționari;
e) C.N.V.M. constată că acționarii, persoane fizice sau juridice, care dețin în mod direct sau indirect poziții semnificative în S.S.A.I., nu corespund cerințelor asigurării unei gestiuni sănătoase și prudente a S.S.A.I. și realizării unei supravegheri prudențiale eficiente potrivit prezentei legi;
f) societatea solicitantă nu dispune de capitalul inițial, prevăzut în reglementările C.N.V.M.;
g) deși cerințele stipulate la art. 8 alin. (1) sunt îndeplinite, se dovedește că nu se poate asigura o administrare sănătoasă și prudentă a S.S.A.I.