(1) Autorizarea și supravegherea sistemului la care se face referire la art. 143 și a societății ce administrează acest sistem se va face de către C.N.V.M. împreună cu Banca Națională a României și cu alte autorități competente, după caz.

(2) În acest scop, C.N.V.M. va putea solicita administratorilor sistemului de compensare-decontare, angajaților societății ce administrează sistemul de compensare-decontare și participanților la sistemul de compensare-decontare să furnizeze informațiile necesare referitoare la compensarea și decontarea tranzacțiilor.

(3) C.N.V.M. poate efectua inspecții la sediul societății care administrează sistemul de compensare și decontare a tranzacțiilor.