(1) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 268, iar C.N.V.M. nu decide asupra prelungirii activității administratorului special, autorizația de funcționare a entității reglementate va fi retrasă, C.N.V.M. având la dispoziție fie posibilitatea inițierii procedurii lichidării administrative, fie sesizarea instanței competente în vederea declanșării procedurii reorganizării judiciare și a falimentului. În cazul inițierii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului nu este necesară întrunirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Instanța competentă să soluționeze cererea C.N.V.M. de inițiere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului entităților autorizate este tribunalul în circumscripția căruia se află sediul respectivei entități.

(3) Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor de credit, în măsura compatibilității lor, se aplică și entităților autorizate supuse administrării speciale și cărora C.N.V.M. le-a retras autorizația. Sintagma "instituția de credit debitoare" din actul normativ menționat se referă la entități autorizate de C.N.V.M., iar cea privind Banca Națională a României se referă la C.N.V.M.

(4) În înțelesul prezentului capitol, insolvența reprezintă acea stare a entității autorizate, aflată în una dintre următoarele situații:

(5) Desemnarea lichidatorului de către tribunal se va face cu acordul C.N.V.M.

(6) În îndeplinirea atribuțiilor lor, care implică aplicarea unor reglementări emise de C.N.V.M., tribunalul, judecătorul-sindic și lichidatorul pot cere și opinia C.N.V.M., în calitatea sa de autoritate de reglementare și supraveghere a pieței de capital.

(7) Procedura falimentului va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea entității autorizate aflate în faliment au fost distribuite și fondurile nereclamate au fost depuse la Trezoreria Statului. În urma unei cereri a judecătorului-sindic, tribunalul va da o hotărâre de închidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului. Hotărârea va fi comunicată, în scris și/sau prin presă, în cel puțin 2 cotidiane de circulație națională, tuturor creditorilor debitorului, oficiului registrului comerțului, C.N.V.M. și lichidatorului. Eventualele sume rămase vor fi virate la bugetul de stat, după o perioadă de 5 ani.