(1) Prestarea, cu titlu profesional a serviciilor de consultanța de investiții, cu privire la instrumentele financiare, se efectuează de către consultanții de investiții, persoane fizice sau juridice, înscrise în Registrul C.N.V.M.
(2) Prin consultanța de investiții se înțelege recomandarea personală data unui client, în legătură cu una sau mai multe tranzacții cu instrumente financiare.
(3) C.N.V.M. va emite reglementări privind:
a) condițiile pentru obținerea autorizației de a presta servicii de consultanța privind instrumentele financiare, de către persoane fizice sau juridice, altele decât intermediarii, incluzând și cerințele de capital pentru desfășurarea acestei activități;
b) procedurile referitoare la condițiile de funcționare, supraveghere, raportare și verificare a consultantilor de investiții;
c) suspendarea și retragerea autorizației de consultant de investiții.
(4) Prestarea de servicii de consultanța de investiții exclude preluarea sau executarea ordinelor investitorilor pentru achiziționarea sau înstrăinarea de instrumente financiare, administrarea portofoliilor investitorilor, precum și decontarea tranzacțiilor, inclusiv deținerea de disponibilitati bănești sau instrumente financiare în contul investitorilor.
(5) Consultanții de investiții sunt subiect al regulilor de conduita, adoptate de către C.N.V.M., în conformitate cu prevederile art. 27.