(1) Supravegherea prudențială a serviciilor și activităților de investiții prestate de S.S.A.I., în statele membre și nemembre, fie direct, fie prin înființarea de sucursale, va fi asigurată de C.N.V.M., fără a prejudicia atribuțiile autorităților competente din statele gazdă.

(2) În vederea exercitării atribuțiilor sale de supraveghere, C.N.V.M. va coopera cu autoritățile competente din statele membre în cadrul cărora S.S.A.I. prestează direct servicii și activități de investiții sau își înființează sucursale.

(3) În situația în care dispune sancțiuni, restricții sau retragerea autorizației unei S.S.A.I., C.N.V.M. va notifica, imediat, autoritatea competentă din statul membru în care respectiva societate prestează servicii și activități de investiții.

(4) Prevederile speciale din legislația bancară referitoare la operațiunile transfrontaliere vor fi aplicabile instituțiilor de credit autorizate în România, ce intenționează să presteze servicii și activități de investiții, principale și conexe, în străinătate, precum și prevederile referitoare la prestarea unor asemenea servicii de investiții în România, de către instituții de credit din state membre sau din state nemembre.