LexistoriaDreptul la drept.

Abrogată.

Azi

Legea 297/2004 · 8 articole

Articolul 14

Abrogat la 6 iulie 2018 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Conducerea S.S.A.I. trebuie să fie asigurată de cel puțin două persoane. Conducătorii trebuie să fie angajați ai S.S.A.I. cu contract individual de muncă și pot fi membri ai consiliului de administrație.

(2) Conducătorii sunt persoanele care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârii organelor statutare ale S.S.A.I., sunt împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea zilnică a acesteia și sunt învestite cu competența de a angaja răspunderea intermediarului; în această categorie nu se includ persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor din cadrul S.S.A.I., a sucursalelor și a altor sedii secundare. În cazul sucursalelor intermediarilor, persoane juridice străine care prestează servicii și activități de investiții pe teritoriul României, conducătorii sunt persoanele împuternicite de intermediarul, persoană juridică străină, să conducă activitatea sucursalei și să angajeze legal în România intermediarul, persoană juridică străină.

(3) Conducătorii trebuie să asigure efectiv conducerea curentă a activității S.S.A.I., să exercite exclusiv funcția pentru care au fost numiți și cel puțin unul dintre aceștia să ateste cunoașterea limbii române. Ei trebuie să aibă studii superioare absolvite cu examen de licență în unul dintre domeniile economic, juridic ori în alt domeniu care să se circumscrie activității financiare sau să fi absolvit cursuri post-universitare în unul dintre aceste domenii și să aibă o experiență de minimum 3 ani în domeniul financiar-bancar sau al pieței de capital.

Articolul 15

Abrogat la 6 iulie 2018 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Administrarea unei S.S.A.I. poate fi asigurată numai de către persoane fizice.

Articolul 16

Abrogat la 6 iulie 2018 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

S.S.A.I. va organiza un compartiment de control intern specializat pentru supravegherea respectării de către societate și personalul acesteia a legislației în vigoare incidente pieței de capital, precum și a normelor interne.

Articolul 17

Abrogat la 6 iulie 2018 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Condițiile privind autorizarea personalului, organizarea și funcționarea compartimentului de control intern vor fi prevăzute prin reglementările C.N.V.M.

Articolul 18

Abrogat la 6 iulie 2018 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Orice persoană care își propune să achiziționeze, direct sau indirect, acțiuni la o S.S.A.I., prin care ar dobândi o poziție semnificativă, trebuie să notifice în prealabil C.N.V.M., indicând mărimea poziției avute în vedere.

(2) Orice acționar semnificativ care își propune să-și mărească participația, astfel încât aceasta să atingă sau să depășească 20%, 33% sau 50% din capitalul social sau din totalul drepturilor de vot, ori care intenționează ca respectiva S.S.A.I. să devină o filială a sa, trebuie să notifice în prealabil C.N.V.M.

(3) C.N.V.M. se va pronunța în termen de 90 de zile de la data notificării și, dacă este cazul, poate interzice, prin decizie, dobândirea unei asemenea poziții. În cazul aprobării, decizia C.N.V.M. va stabili și termenul maxim în care trebuie să se realizeze dobândirea poziției notificate.

(4) Orice persoană care își propune să-și diminueze, direct sau indirect, poziția semnificativă din cadrul unei S.S.A.I. trebuie să notifice în prealabil C.N.V.M., indicând mărimea poziției avute în vedere.

(5) Orice acționar semnificativ care își propune să-și diminueze, direct sau indirect, participația, care reprezintă mai puțin de 20%, 33% sau 50% din capitalul social sau din totalul drepturilor de vot, ori care are ca rezultat pierderea de către S.S.A.I. a calității de filială a sa, trebuie să notifice în prealabil C.N.V.M.

(6) Dacă persoana prevăzută la alin. (1) și (2) este o S.S.A.I., o instituție de credit sau o societate de asigurare autorizată în alt stat, societatea-mamă a unei S.S.A.I., a unei instituții de credit sau a unei societăți de asigurare autorizate în alt stat, o persoană fizică sau juridică ce controlează o S.S.A.I., o instituție de credit ori o societate de asigurare autorizată în alt stat, și dacă, urmare a acelei achiziții, S.S.A.I.-ul în care persoana care intenționează să achiziționeze acțiuni va deveni filiala acesteia sau va fi controlată de aceasta, intenția de dobândire a acțiunilor va face obiectul unei consultări prealabile, așa cum a fost prevăzută la art. 13.

(7) S.S.A.I. va informa C.N.V.M., de îndată ce va lua la cunoștință, cu privire la orice achiziție sau înstrăinare a acțiunilor sale, care ar conduce la depășirea sau situarea sub nivelurile prevăzute la alin. (1), (2), (4) și (5).

(8) Periodic, cel puțin anual, S.S.A.I. va comunică C.N.V.M. identitatea acționarilor ei semnificativi și mărimea participațiilor acestora și, după caz, orice alte date și informații cu privire la aceste persoane, solicitate prin reglementările C.N.V.M.

Articolul 19

Abrogat la 6 iulie 2018 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) C.N.V.M. poate interzice unei persoane dobândirea unei poziții prevăzute la art. 18 alin. (1) și (2) dacă, ținând seama de necesitatea de a garanta administrarea prudentă a societății, apreciază că persoana care ar ocupa o astfel de poziție poate prejudicia funcționarea în bune condiții a societății sau o bună supraveghere a acesteia.

(2) În scopul verificării integrității unui acționar al unei S.S.A.I. sau a unei persoane care intenționează să achiziționeze, direct sau indirect, acțiuni ale unei S.S.A.I., C.N.V.M. poate solicita furnizarea datelor de identificare a oricărui acționar, persoană fizică și/sau juridică, ce deține, în mod direct sau indirect, o poziție semnificativă.

Articolul 20

Abrogat la 6 iulie 2018 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În situația în care acționarii semnificativi, membrii consiliului de administrație, conducătorii sau personalul compartimentului de control intern nu asigură administrarea prudentă a S.S.A.I., C.N.V.M. va dispune măsurile necesare pentru remedierea situației, care se pot referi, printre altele, la interdicții, sancțiuni împotriva administratorilor și/sau a conducerii, precum și împotriva persoanelor din cadrul compartimentului de control intern.

(2) Măsuri similare pot fi aplicate și persoanelor vinovate de nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 18 alin. (1) și (2).

(3) În cazul în care dobândirea sau majorarea unei poziții semnificative a fost efectuată fără acordul C.N.V.M., drepturile de vot aferente sunt nule de drept, iar eventualele voturi deja exprimate vor fi anulate corespunzător.

Articolul 21

Abrogat la 6 iulie 2018 · de Alineatul (1

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

În cazul în care influența exercitată de către persoanele la care se face referire la art. 18 alin. (1) și (2) și art. 20 riscă să prejudicieze administrarea unei S.S.A.I., C.N.V.M. va adopta măsuri pentru suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute de respectivii acționari.