LexistoriaDreptul la drept.

Abrogată.

Azi

Legea 297/2004 · 2 articole

Articolul 109

Abrogat cel târziu la 10 iulie 2012 · de OUG nr. 32/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) O.P.C.V.M. dintr-un stat membru poate oferi public titluri de participare în România, cu informarea prealabilă a C.N.V.M. și cu respectarea regulilor privind publicitatea, prevăzute la art. 105 și art. 106.

(2) Simultan, aceste O.P.C.V.M.-uri trebuie să transmită către C.N.V.M. următoarele documente:

a) un atestat emis de autoritățile competente din statul membru de proveniență, prin care să se certifice faptul ca îndeplinește condițiile legislației naționale a acestuia, armonizata cu legislația comunitara;

b) regulile fondului sau actul constitutiv;

c) prospectul și prospectul simplificat;

d) ultimul raport anual și semestrial;

e) detalii cu privire la modalitățile de oferire a titlurilor de participare și la procedurile de plată către deținătorii de titluri de participare, de răscumpărare a unităților de fond și să prezinte informațiile pe care O.P.C.V.M. sunt obligate să le furnizeze.

(3) Un O.P.C.V.M. poate să înceapă să-și comercializeze titlurile de participare în România, în termen de 2 luni de la informarea prealabilă prevăzută la alin. (1), cu excepția cazului în care C.N.V.M. și autoritatea competentă din statul membru de origine stabilesc ca modalitățile prevăzute pentru distribuirea titlurilor de participare nu sunt conforme cu prevederile alin. (1).

(4) O.P.C.V.M.-urile care distribuie titluri de participare în România trebuie să se supună legilor, reglementărilor și prevederilor administrative în vigoare, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

(5) Un O.P.C.V.M. care oferă titluri de participare în România poate utiliza aceeași denumire generica pe care o folosește în statul membru de origine. În cazul în care C.N.V.M. considera ca denumirea risca sa genereze confuzii, poate dispune ca aceasta să fie însoțită de o mențiune explicativa.

Articolul 110

Abrogat cel târziu la 10 iulie 2012 · de OUG nr. 32/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Un O.P.C.V.M. care oferă titluri de participare în România trebuie să pună la dispoziția investitorilor și C.N.V.M., în conformitate cu procedurile aplicabile în țara de origine, prospectul și prospectul simplificat, regulile fondului sau actul constitutiv, actualizate, raportul anual și rapoartele semestriale.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) și la art. 109 trebuie furnizate în limba română sau într-o limbă de circulație internationala, agreată de C.N.V.M.

(3) C.N.V.M. poate autoriza oferirea de titluri de participare ale O.P.C, dintr-un stat membru, care nu fac obiectul recunoașterii reciproce, stabilind condițiile relevante în raport cu legislația comunitara.