LexistoriaDreptul la drept.

Protecția deținătorilor de titluri de participare

Azi

Legea 297/2004 · 3 articole

Articolul 121

Abrogat cel târziu la 10 iulie 2012 · de OUG nr. 32/2012

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În situații excepționale și numai pentru protejarea interesului deținătorilor de titluri de participare, societățile de investiții autoadministrate și S.A.I. care acționează în numele unui O.P.C.V.M. pot suspenda temporar răscumpărarea titlurilor de participare, cu respectarea prevederilor regulilor fondului, actului constitutiv al societății de investiții și a reglementărilor C.N.V.M.

(2) Pentru protecția interesului public și a investitorilor, C.N.V.M. poate decide temporar suspendarea sau limitarea emisiunii și/sau răscumpărării titlurilor de participare ale unui O.P.C.

(3) Actul de suspendare va specifică termenii și motivul suspendării. Suspendarea poate fi prelungită și după ce termenul stabilit inițial a expirat, în cazul în care motivele suspendării se mențin.

(4) În situațiile menționate la alin. (1), O.P.C.V.M. trebuie să comunice, fără întârziere, decizia sa C.N.V.M. și autorităților competente din statele membre în care își distribuie titlurile de participare.

Articolul 122

Abrogat la 23 iulie 2020 · de Litera b

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Prevederile art. 21 se aplică în mod corespunzător A.O.P.C., S.A.I. și societăților de investiții autoadministrate.

(2) C.N.V.M. este în drept sa suspende un administrator, în situația în care se constată că influența exercitată de către acesta poate prejudicia administrarea A.O.P.C., S.A.I. sau a societății de investiții, autorizate de C.N.V.M.

Articolul 123

Abrogat la 23 iulie 2020 · de Litera b

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

C.N.V.M. va elabora reglementări privind fuziunea și divizarea unui S.A.I., O.P.C.V.M. și A.O.P.C.