(1) O organizație de producători, respectiv o asociație a organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate recunoscută poate negocia, în numele producătorilor membri ai acesteia, în conformitate cu statutul organizației/asociației organizațiilor, cu privire la o parte sau la totalitatea producției lor colective, contractele de livrare a laptelui crud de la producător la prim-cumpărător, cu respectarea prevederilor Legii concurenței nr. 21/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Organizația de producători, respectiv asociația organizațiilor de producători din sectorul laptelui și al produselor lactate recunoscută are obligația de a transmite autorității competente informații referitoare la cantitatea de lapte crud care face obiectul negocierii.