(1) Formularul de aviz de înscriere va fi prezentat operatorului sau agentului acestuia la sediul biroului de către persoana interesată, potrivit legii, ori de către reprezentantul său, împuternicit prin procură autentică sau prin împuternicire avocațială, atunci când reprezentantul este un avocat, ori va fi transmis, în condițiile prevăzute de Autoritatea de Supraveghere, sub forma unui înscris în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică calificată, bazată pe un certificat calificat valabil.
(2) Formularul de aviz de înscriere pe suport hârtie va fi completat în dublu exemplar și va fi semnat de către solicitant. Solicitantul va certifica prin semnătură orice modificare a datelor din formularul de aviz de înscriere.
(3) Operatorul sau agentul acestuia va înscrie datele din formularul de aviz de înscriere în sistemul de administrare a informațiilor, prin redarea fidelă a conținutului formularului primit.
(4) Operatorii sau agenții au obligația de a verifica dacă formularul a fost completat cu respectarea dispozițiilor legale, a indicațiilor instituite în cuprinsul acestuia și în formatul acceptat de Registru, fără a verifica corectitudinea informațiilor din formularul de înscriere, concordanța dintre avizul de înscriere și faptele juridice care stau la baza acestuia sau valabilitatea acestor fapte juridice.
(5) Operatorul sau agentul va refuza înscrierea unui formular de aviz de înscriere atunci când constată că acesta este incomplet, ilizibil sau a fost completat fără respectarea cerințelor legale ori în alt format decât cel acceptat de Registru. În acest caz, el va comunica solicitantului, în termen de 5 zile lucrătoare, această măsură și motivele care au stat la baza adoptării ei.
(6) Înscrierile introduse în Registru vor respecta formularul avizului de înscriere, completat pe suport hârtie sau electronic, în limba română, în condițiile prevăzute în ordinul ministrului justiției de aprobare a formularelor de aviz de înscriere și a instrucțiunilor de completare a acestora.
(7) O înscriere introdusă nu va putea fi modificată decât în condițiile prezentei legi. Orice modificări ale unei înscrieri inițiale vor fi introduse prin înscrieri ulterioare, separate, care vor face referire la numărul de înregistrare al înscrierii pe care o modifică. * A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului de la art. 1 alin. (5) .
(8) Un exemplar al formularului va fi înapoiat solicitantului după efectuarea înscrierii în Registru, pe suport hârtie, vizat de operator sau agent, ori, după caz, în formă electronică, semnat cu semnătura electronică calificată a operatorului sau agentului, cu menționarea numărului și datei înregistrării formularului, precum și a numărului de identificare a înregistrării.