(1) Extrasele aferente unui certificat se emit de către autoritatea competentă, la solicitarea titularului certificatului sau a beneficiarului transferului de drepturi. În vederea eliberării unui extras, solicitantul trebuie să prezinte autorității competente exemplarul nr. 1 al certificatului.
(2) Extrasele se eliberează în două exemplare: primul, denumit exemplarul titularului, inscripționat cu nr. 1, se predă solicitantului, iar cel de-al doilea, denumit exemplarul autorității competente, se inscripționează cu nr. 2 și se reține de către autoritatea competentă.
(3) Autoritatea competentă menționează pe exemplarul nr. 1 al certificatului cantitatea aferentă extrasului, la care se adaugă toleranța acceptată; cuvântul extras va fi menționat lângă cantitatea înscrisă pe exemplarul nr. 1 al certificatului.
(4) Nu mai pot fi emise noi extrase din extrasul unui certificat.
(5) Exemplarul nr. 1 al extrasului, care a fost utilizat sau care a expirat, se returnează autorității competente, împreună cu exemplarul nr. 1 al certificatului aferent, astfel încât autoritatea competentă să poată face modificarea necesară a cantităților înscrise în certificat.