(1) Autoritatea judiciară de executare română poate dispune, la cererea autorității judiciare emitente sau din oficiu, indisponibilizarea și predarea, în conformitate cu legea română, a bunurilor care constituie mijloace materiale de probă sau au fost dobândite de persoana solicitată ca urmare a săvârșirii infracțiunii care stă la baza mandatului european de arestare, fără a aduce atingere drepturilor pe care statul român sau terții le pot avea asupra acestora.

(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se predau chiar și atunci când mandatul european de arestare nu poate fi executat ca urmare a decesului sau evadării persoanei solicitate.

(3) În cazul în care bunurile sunt susceptibile să fie indisponibilizate sau confiscate în România și, totodată, necesare bunei desfășurări a procesului penal aflat pe rolul autorităților judiciare române, autoritatea română de executare poate refuza predarea acestora sau poate dispune predarea lor temporară, sub rezerva restituirii.