(1) Instanța de executare se consultă cu autoritățile competente ale statului de executare ori de câte ori este necesar. Consultarea poate fi realizată indiferent dacă inițierea procedurii de transmitere a hotărârii judecătorești și a certificatului a fost solicitată de persoana condamnată sau de statul de executare.
(2) Consultarea este obligatorie în cazul prevăzut la art. 178 alin. (1) lit. b) și c) .
(3) În cazul în care în urma consultării realizate și a avizului transmis de autoritatea competentă a statului de executare se constată că executarea pedepsei în statul de executare nu ar servi scopului de a facilita reabilitarea socială și reintegrarea în societate a persoanei, instanța de executare poate retrage certificatul prevăzut în anexa nr. 5 și va comunica persoanei condamnate decizia luată.