(1) Următoarele infracțiuni, dacă se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislația statului emitent, dau loc, conform prevederilor deciziei-cadru și fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoașterea și executarea hotărârilor: *) Prin Tratatul de la Lisabona , Tratatul de instituire a Comunității Europene a fost redenumit „ Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene“ și a dispus că termenii „Comunitatea“ sau „Comunitatea Europeană“ se înlocuiesc cu „Uniunea“, cuvintele „Comunităților Europene“ sau „ale CEE“ se înlocuiesc cu „(ale) Uniunii Europene“.

1. participarea la un grup criminal organizat;

2. terorismul;

3. traficul de persoane;

4. exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;

5. traficul ilicit de droguri și substanțe psihotrope;

6. traficul ilicit de arme, muniții și substanțe explozive;

7. corupția;

8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene în înțelesul Convenției din 26 iulie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene;

9. spălarea produselor infracțiunii;

10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;

11. fapte legate de criminalitatea informatică;

12. infracțiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de dispariție și de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție;

13. facilitarea intrării și șederii ilegale;

14. omorul, vătămarea corporală gravă;

15. traficul ilicit de organe și țesuturi umane;

16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostatici;

17. rasismul și xenofobia;

18. furtul organizat sau armat;

19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă;

20. înșelăciunea;

21. racketul și extorcarea de fonduri;

22. contrafacerea și pirateria produselor;

23. falsificarea de acte oficiale și uzul de fals;

24. falsificarea de mijloace de plată;

25. traficul ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;

26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

27. traficul de vehicule furate;

28. violul;

29. incendierea cu intenție;

30. crime aflate în jurisdicția Curții Penale Internaționale;

31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;

32. sabotajul;

33. comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus și perioadele de odihnă și reglementările privind bunurile periculoase;

34. contrabanda cu mărfuri;

35. încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală;

36. amenințări și acte de violență împotriva persoanelor, inclusiv violența din cadrul evenimentelor sportive;

37. prejudicii supuse legii penale;

38. furtul;

39. infracțiuni stabilite de statul emitent cu scopul de a pune în aplicare obligațiile ce reies din instrumentele internaționale adoptate conform Tratatului de instituire a Comunității Europene sau conform titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(2) Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1) , executarea sancțiunii pecuniare este subordonată condiției ca fapta la care se referă hotărârea autorității judiciare sau administrative străine să fie prevăzută și de legea română.