Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România

(1) În cazul în care se constată că statul emitent a transmis hotărârea judecătorească și certificatul prevăzut în anexa nr. 5 , precum și, dacă este cazul, informațiile prevăzute la art. 164 lit. e) pct. (ii)-(iv) , Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă curtea de apel competentă.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul prevăzut la art. 173 alin. (9) .

(3) Atunci când procurorul, din verificările efectuate potrivit art. 165 alin. (2) , constată că persoana a fost condamnată și în România și se află în evidența unui serviciu de probațiune, informează serviciul de probațiune competent cu privire la cererea de executare, în regim de detenție, a pedepsei detențiunii pe viață ori a închisorii sau a măsurii privative de libertate formulate de statul emitent sau de persoana condamnată.

(4) Dispozițiile art. 165 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător.

(1) Sesizarea instanței se face în termen de cel mult 15 zile de la data înregistrării cauzei la parchet sau cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii arestării dispuse potrivit art. 173 alin. (9) . Președintele instanței sau judecătorul delegat de acesta fixează termenul de judecată, care nu poate fi mai mare de 3 zile de la data înregistrării cauzei la instanță. Durata procedurii este de 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.

(2) Instanța judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, cu citarea persoanei condamnate. Participarea procurorului este obligatorie.

(3) Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești străine. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

(4) În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii penale străine. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (7) , instanța va solicita statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, să precizeze în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială și dacă își retrage certificatul.

(5) La cererea expresă a statului emitent sau din oficiu, instanța de judecată poate lua, înainte de pronunțarea sentinței prevăzute la alin. (7) , una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală . Durata măsurii preventive nu poate fi mai mare de 60 de zile. Măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de organele judiciare sau atunci când, înainte de pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, durata arestării a atins durata pedepsei închisorii aplicate în străinătate. Dispozițiile art. 173 alin. (2) , (5) , (6) și (8) se aplică în mod corespunzător.

(6) Dacă înainte de soluționarea cauzei statul emitent își retrage certificatul, instanța respinge cererea ca nesusținută.

(7) Dispozițiile art. 166 alin. (5)-(9) , (13) și (15) se aplică în mod corespunzător. Sentința se redactează în 10 zile de la data pronunțării. Împotriva sentinței pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul și persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la pronunțare sau, în cazul în care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanței de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, cu citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie.

(8) Hotărârea definitivă se comunică autorității competente a statului emitent și direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției. Punerea în executare a pedepsei sau a măsurii privative de libertate se face potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală .

(9) Dispozițiile art. 141 alin. (15) se aplică în mod corespunzător.

(1) La cererea expresă a statului emitent, față de persoana condamnată se poate lua, anterior transmiterii hotărârii judecătorești și a certificatului prevăzut în anexa nr. 5 , una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală .

(2) Cererea trebuie să menționeze infracțiunea pentru care a fost condamnată persoana, data și locul unde infracțiunea a fost săvârșită, pedeapsa aplicată, precum și semnalmentele, cât mai precise posibil, ale acesteia. Cererea trebuie, de asemenea, să cuprindă o descriere a infracțiunilor săvârșite.

(3) În vederea identificării, căutării, localizării și prinderii persoanei condamnate, parchetul prevăzut la art. 154 alin. (3) poate solicita darea în urmărire, potrivit Codului de procedură penală .

(4) Atunci când, potrivit Codului de procedură penală , luarea unei măsuri preventive este de competența procurorului, organul judiciar competent să dispună asupra măsurii preventive este procurorul din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție teritorială a fost prinsă persoana condamnată. Atunci când, potrivit Codului de procedură penală , luarea măsurii preventive este de competența judecătorului, organul judiciar competent să dispună asupra măsurii preventive este judecătorul din cadrul curții de apel în a cărei circumscripție teritorială a fost prinsă persoana condamnată.

(5) Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de pedeapsa aplicată în statul emitent, de natura infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

(6) Măsura arestării poate fi luată față de persoana condamnată în cazul în care infracțiunea săvârșită face parte din una dintre categoriile de infracțiuni prevăzute la art. 97 alin. (1) și există una dintre următoarele situații:

(7) Durata măsurii preventive nu poate fi mai mare de 180 de zile. Măsurile preventive încetează de drept:

(8) Situația juridică a persoanei condamnate nu poate fi agravată ca efect al duratei măsurii preventive privative de libertate aplicate de instanță.

(9) În cazul în care cererea statului emitent a fost admisă, organul judiciar care a luat măsura preventivă solicită de îndată autorității competente transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului și informează în acest sens Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției. În cazul în care s-a dispus măsura arestării, hotărârea judecătorească și certificatul, traduse în limba română, sunt transmise în termen de 15 zile de la data arestării.

(10) În cazul în care cererea statului emitent a fost respinsă ori persoana condamnată nu a fost găsită pe teritoriul României, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București informează în acest sens autoritatea competentă a statului emitent și direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

(1) Curtea de apel competentă informează autoritatea competentă a statului emitent cu privire la:

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) pct. (ii) , lit. b) și c) , statului emitent i se comunică restul de pedeapsă rămas neexecutat.

(1) Atunci când sunt incidente dispozițiile art. 174 alin. (1) lit. a) și există presupunerea rezonabilă că persoana condamnată a părăsit teritoriul României, curtea de apel poate renunța la dreptul de punere în executare a pedepsei sau a măsurii privative de libertate.

(2) Încetarea executării de către statul român a pedepsei sau măsurii privative de libertate are loc ori de câte ori statul emitent informează cu privire la decizia sa în acest sens.