LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 302/2004 · 15 articole

Articolul 328 — Domeniul de aplicare și înțelesul unor termeni sau expresii

(1) Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în relația cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală, în domeniul executării măsurilor de anchetă, în vederea obținerii de probe, denumite în cuprinsul prezentei secțiuni state membre. Dispozițiile prezentei secțiuni nu se aplică în relația cu Regatul Danemarcei și cu Republica Irlanda.

(2) În sensul prezentei secțiuni, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) ordin european de anchetă - o decizie judiciară emisă sau validată de o autoritate judiciară a unui stat membru, în scopul ducerii la îndeplinire a uneia sau mai multor măsuri de anchetă specifice într-un alt stat membru, în vederea obținerii de probe sau în vederea transmiterii probelor care se află deja în posesia autorității competente din statul de executare. Ordinul european de anchetă include orice măsură de anchetă, cu excepția instituirii unei echipe comune de anchetă și a strângerii de probe în cadrul unei echipe comune de anchetă, instituită potrivit prevederilor art. 13 din Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene și în Decizia-cadru 2002/465/JAI a Consiliului, cu excepția cazului în care scopul este aplicarea art. 13 alin. (8) din Convenție și, respectiv, art. 1 alin. (8) din Decizia-cadru;

b) stat emitent - statul membru în care este emis ordinul european de anchetă;

c) stat de executare - statul membru care execută ordinul european de anchetă, în care urmează să fie pusă în aplicare măsura de anchetă;

d) autoritate emitentă:

1. o autoritate judiciară;

2. orice altă autoritate competentă, astfel cum este definită în legislația statului emitent, care acționează în cauză în calitate de autoritate de anchetă, având competența să dispună strângerea de probe în conformitate cu legislația națională. În acest caz, ordinul european de anchetă trebuie să fie validat de o autoritate judiciară, după examinarea conformității sale cu dispozițiile legale ale statului emitent referitoare la emitere. În cazul în care ordinul european de anchetă a fost validat de către o autoritate judiciară, autoritatea respectivă poate fi considerată, de asemenea, autoritate emitentă în vederea transmiterii ordinului european de anchetă conform prezentei secțiuni;

e) autoritate de executare - autoritatea care are competența de a recunoaște un ordin european de anchetă și de a asigura executarea acestuia în conformitate cu legislația națională.

Articolul 329 — Tipurile de proceduri în cadrul cărora poate fi emis ordinul european de anchetă

Ordinul european de anchetă poate fi emis:

a) în cadrul procedurilor penale inițiate de o autoritate judiciară sau care pot fi inițiate în fața unei autorități judiciare cu privire la o infracțiune, în conformitate cu legislația statului emitent;

b) în cadrul procedurilor inițiate de autorități administrative cu privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt sancționate în legislația națională a statului emitent și în care decizia poate da naștere unei acțiuni în fața unei instanțe competente, în special în materie penală;

c) în cazul procedurilor inițiate de autorități judiciare cu privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt sancționate în legislația națională a statului emitent, în cazul în care decizia autorităților menționate poate da naștere unei acțiuni în fața unei instanțe competente, în special în materie penală;

d) în legătură cu procedurile prevăzute la lit. a) , b) și c) , care privesc infracțiuni sau încălcări ale legii, ce pot angaja răspunderea unei persoane juridice sau pot conduce la aplicarea de pedepse unei persoane juridice în statul emitent.

Articolul 330 — Autoritățile competente române pentru emiterea și executarea unui ordin european de anchetă

(1) Când România este stat emitent, ordinul european de anchetă este emis, în cursul procesului penal, de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de judecătorul competent, potrivit fazei procesuale, din oficiu sau la cererea părților sau subiecților procesuali principali, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală .

(2) Când România este stat de executare, recunoașterea și executarea unui ordin european de anchetă sunt de competența parchetului sau instanței competente material și după calitatea persoanei, potrivit legii române. Competența teritorială este determinată în funcție de locul unde urmează să fie dusă la îndeplinire măsura de anchetă. Ordinele europene de anchetă care privesc fapte care, potrivit legii, sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau a Direcției Naționale Anticorupție se recunosc și se execută de către acestea.

(3) Competența îndeplinirii atribuțiilor de autoritate centrală se exercită de către Ministerul Justiției, în cazul ordinelor europene de anchetă care se referă la activitatea de judecată ori de executare a hotărârilor, și de către Ministerul Public, prin structurile de specialitate, în cazul ordinelor europene de anchetă care se referă la activitatea de cercetare și urmărire penală.

(4) În îndeplinirea atribuțiilor, autoritățile centrale prevăzute la alin. (3) acordă asistență autorităților judiciare naționale și străine în cazurile prevăzute la art. 331 alin. (5) .

Articolul 331 — Emiterea și transmiterea ordinului european de anchetă de către autoritățile române

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis cu îndeplinirea următoarelor condiții, care vor fi evaluate în fiecare caz de către autoritatea emitentă:

a) emiterea ordinului european de anchetă este necesară și proporțională în cauză, față de scopul procesului penal, ținând cont de drepturile suspectului sau inculpatului;

b) măsura sau măsurile indicate în ordinul european de anchetă ar putea fi dispuse în aceleași condiții într-o cauză internă similară.

(2) Ordinul european de anchetă este emis în forma prevăzută în anexa nr. 11 , este completat și semnat de autoritatea emitentă, conținutul său fiind certificat pentru conformitate și corectitudine. Ordinul european de anchetă va cuprinde în special următoarele informații:

a) date privind autoritatea emitentă;

b) obiectul și motivele emiterii ordinului european de anchetă;

c) informațiile necesare disponibile privind persoana sau persoanele în cauză;

d) descrierea faptei care face obiectul procesului penal, precum și dispozițiile legale aplicabile;

e) o descriere a măsurii sau măsurilor de anchetă solicitate și a probelor care urmează să fie obținute.

(3) Ordinul european de anchetă se traduce, prin grija autorității emitente, și se transmite direct autorității competente din statul de executare, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă și care să permită statului de executare să stabilească autenticitatea acestuia.

(4) Autoritatea emitentă poate transmite ordinul european de anchetă și prin intermediul sistemului de comunicații al Rețelei Judiciare Europene.

(5) În cazul în care autoritatea emitentă nu deține nicio informație cu privire la coordonatele autorității străine de executare, aceasta poate face toate investigațiile necesare, prin utilizarea atlasului judiciar al Rețelei Judiciare Europene și, în subsidiar, cu asistența autorității centrale sau a punctelor de contact la Rețeaua Judiciară Europeană.

(6) Orice comunicări ulterioare între autoritatea emitentă și autoritatea de executare vor avea loc direct între acestea. Toate dificultățile legate de transmiterea sau autenticitatea oricăror documente necesare pentru executarea ordinului european de anchetă sunt soluționate prin contact direct între autoritatea emitentă și autoritatea de executare sau, când acesta nu este posibil, cu asistența autorităților centrale competente, după caz. Autoritatea emitentă și autoritatea de executare se pot consulta între ele, prin orice mijloace adecvate, ori de câte ori consideră necesar, în vederea facilitării executării ordinului european de anchetă.

(7) Autoritatea română emitentă, potrivit dispozițiilor art. 330 alin. (1) , poate solicita ca reprezentanți ai uneia sau mai multor autorități române să asiste la executarea ordinului european de anchetă în sprijinul autorităților competente ale statului de executare. Dispozițiile art. 266 se aplică în mod corespunzător.

(8) În cazul în care autoritatea de executare apreciază că, într-un caz concret, la emiterea ordinului european de anchetă, nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) , după consultări cu autoritatea de executare, autoritatea emitentă română poate decide să retragă ordinul european de anchetă.

Articolul 332 — Ordinul european de anchetă cu referire la un ordin precedent

(1) În cazul emiterii unui ordin european de anchetă care completează un ordin precedent, autoritatea emitentă română precizează acest fapt în ordinul european de anchetă, în secțiunea D a formularului prevăzut în anexa nr. 11 .

(2) În cazul în care asistă la executarea ordinului european de anchetă în statul de executare, potrivit prevederilor art. 331 alin. (7) , reprezentantul autorității emitente, pe durata prezenței pe teritoriul statului de executare, poate emite un ordin de anchetă care îl completează pe cel precedent. Acesta se transmite direct autorității de executare.

(3) Ordinul european de anchetă care completează un ordin precedent este emis cu respectarea dispozițiilor art. 331 alin. (1) și (2) .

Articolul 333 — Recunoașterea și executarea de către autoritățile române a unui ordin european de anchetă

(1) Ordinul european de anchetă este recunoscut, fără a fi necesară nicio altă formalitate, și executat de către autoritatea competentă potrivit art. 330 alin. (2) , cu excepția cazurilor în care este incident vreunul dintre motivele prevăzute la art. 334 alin. (5) , art. 335 sau 339 . Autoritatea competentă română asigură executarea ordinului european de anchetă în același mod și cu aceleași mijloace ca în situația în care măsura de anchetă ar fi fost dispusă de către o autoritate română. În cazul în care ordinul european de anchetă, emis în faza de urmărire penală, are ca obiect luarea unor măsuri care, potrivit legii române, sunt de competența judecătorului de drepturi și libertăți, procurorul competent va sesiza judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție teritorială își are sediul parchetul, în vederea recunoașterii ordinului european de anchetă.

(2) Dacă autoritatea judiciară română apreciază că nu este competentă să ia măsurile necesare pentru recunoașterea și executarea unui ordin european de anchetă, îl trimite de îndată, din oficiu, autorității judiciare române competente și informează despre aceasta autoritatea emitentă.

(3) Autoritatea de executare respectă formalitățile și procedurile indicate în mod expres de autoritatea emitentă, sub condiția ca aceste formalități și proceduri să nu contravină principiilor fundamentale ale legii române.

(4) În cazul în care autoritatea de executare are motive să creadă că în statul membru emitent, la emiterea ordinului european de anchetă, nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la art. 331 alin. (1) , aceasta poate consulta autoritatea emitentă cu privire la relevanța executării ordinului european de anchetă.

(5) Dacă, după consultarea prevăzută la alin. (4) , autoritatea emitentă decide să retragă ordinul european de anchetă, procurorul dispune, prin ordonanță, clasarea, iar instanța va lua act de retragere, prin încheiere definitivă, pronunțată în camera de consiliu, fără citare.

(6) În cazul în care autoritatea română de executare primește un ordin european de anchetă care nu a fost emis sau validat de o autoritate judiciară, va restitui ordinul european de anchetă în statul emitent. Restituirea se va dispune de către procurorul competent, prin ordonanță, iar de către instanță, prin încheiere definitivă, pronunțată în camera de consiliu, fără citare.

(7) Dispozițiile art. 14 din prezenta lege se aplică în mod corespunzător. În relația cu statele membre care au declarat că solicită transmiterea ordinelor europene de anchetă și documentele anexate exclusiv în limba națională, autoritățile române pot solicita ca ordinul european de anchetă și documentele anexe să fie traduse în limba română.

(8) În cazurile în care autoritatea emitentă indică faptul că măsurile de anchetă au un caracter urgent, ordinul european de anchetă și documentele anexate vor fi însoțite de o traducere în limba română.

(9) Autoritatea română de executare poate fi asistată la executarea unui ordin european de anchetă de reprezentanți ai uneia sau mai multor autorități competente din statul emitent, în baza unei solicitări a autorității emitente. Autoritatea de executare română se conformează acestei cereri, cu condiția ca această asistență să nu contravină principiilor fundamentale ale dreptului român și să nu aducă atingere intereselor fundamentale în materie de siguranță națională. Dispozițiile art. 332 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Statul român, pe al cărui teritoriu s-au produs prejudiciile, repară aceste prejudicii în condițiile aplicabile prejudiciilor cauzate de propriii săi funcționari. Dispozițiile art. 266 se aplică corespunzător. Reprezentanții autorităților competente din statul emitent respectă legea română pe durata executării ordinului european de anchetă. Acestea nu au niciun fel de competențe specifice autorităților de aplicare a legii pe teritoriul României, cu excepția cazului în care executarea unor astfel de competențe pe teritoriul român este conformă cu legea română, în măsura convenită între autoritatea emitentă și autoritatea de executare română.

(10) Dacă autoritatea de executare competentă constată că autoritatea emitentă nu a menționat relevanța măsurilor de anchetă pentru soluționarea cauzei penale, va putea solicita completarea corespunzătoare a ordinului european de anchetă.

(11) Dispozițiile art. 331 alin. (6) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 334 — Recurgerea la măsuri de anchetă alternative

(1) Autoritatea română de executare recurge, ori de câte ori este posibil, la o altă măsură decât cea prevăzută în ordinul european de anchetă, atunci când:

a) măsura de anchetă indicată în ordinul european de anchetă nu este prevăzută de legea română;

b) măsura de anchetă nu ar putea fi dispusă într-o cauză internă similară, potrivit legii române.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 335 , dispozițiile alin. (1) nu se aplică următoarelor măsuri de anchetă:

a) obținerea de informații sau de probe aflate deja în posesia autorității române de executare și informații sau probe care ar fi putut fi obținute, în conformitate cu legea română, în cadrul unor proceduri penale sau în scopurile ordinului european de anchetă;

b) obținerea de informații cuprinse în baze de date deținute de poliție sau autoritățile judiciare care sunt direct accesibile autorității de executare în cadrul unor proceduri penale;

c) audierea unui martor, a unui expert, a unei victime, a unei persoane suspectate sau acuzate sau a unei părți terțe pe teritoriul României;

d) orice măsură de anchetă fără caracter coercitiv, astfel cum este definită în legea română;

e) identificarea persoanelor abonate la un număr de telefon sau o adresă IP anume, în condițiile legii române.

(3) Când măsura alternativă ar avea același rezultat, prin mijloace mai puțin intruzive, autoritatea de executare poate recurge, de asemenea, la o altă măsură de anchetă față de cea indicată în ordinul european de anchetă.

(4) Înainte de a dispune vreo măsură potrivit alin. (1) și (3) , autoritatea de executare informează autoritatea emitentă.

(5) În cazul în care, în conformitate cu alin. (1) , măsura indicată în ordinul european de anchetă nu există în dreptul român sau nu ar putea fi dispusă într-o cauză similară potrivit legii române și nu există nicio altă măsură care ar avea același rezultat ca măsura solicitată, autoritatea de executare notifică autoritatea emitentă că nu a fost posibil să se acorde asistența solicitată. Procurorul dispune clasarea, prin ordonanță motivată, iar instanța de judecată va respinge cererea, prin încheiere definitivă, pronunțată în camera de consiliu, fără citare, cu participarea procurorului.

(6) În cazul în care autoritatea emitentă, ca urmare a informării prevăzute la alin. (4) și (5) , decide să retragă ordinul european de anchetă, dispozițiile art. 333 alin. (5) se aplică în mod corespunzător. Dacă autoritatea emitentă completează sau modifică ordinul european de anchetă inițial sau emite un nou ordin european de anchetă, dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător.

Articolul 335 — Motive de nerecunoaștere și neexecutare

(1) Recunoașterea sau executarea unui ordin european de anchetă poate fi refuzată în următoarele cazuri:

a) există o imunitate sau un privilegiu, cum ar fi imunitatea diplomatică, sau principiul specialității sau orice alte circumstanțe prevăzute de legea română sau există norme privind determinarea sau limitarea răspunderii penale legate de libertatea presei și de libertatea de exprimare în alte mijloace de informare în masă, care fac imposibilă executarea ordinului european de anchetă;

b) executarea ordinului european de anchetă, într-un caz specific, ar aduce atingere intereselor fundamentale în materie de securitate națională, ar pune în pericol sursa informației sau ar implica utilizarea de informații clasificate cu privire la activități specifice ale serviciilor de informații;

c) ordinul european de anchetă a fost emis în cadrul procedurilor prevăzute la art. 329 lit. b) sau c) și măsura de anchetă nu ar fi fost autorizată, conform legii române, într-o cauză similară;

d) executarea ordinului european de anchetă ar fi contrară principiului ne bis in idem;

e) ordinul european de anchetă se referă la o infracțiune care este prezumată a fi fost comisă în afara teritoriului statului emitent și integral sau parțial pe teritoriul României, iar fapta în legătură cu care a fost emis ordinul european de anchetă nu este incriminată în legea română;

f) există motive temeinice pentru a considera că executarea unei măsuri de anchetă ar fi incompatibilă cu obligațiile asumate de statul român potrivit art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

g) fapta pentru care a fost emis ordinul european de anchetă nu este incriminată în legea română, cu excepția cazului în care se referă la una dintre infracțiunile din anexa nr. 14 , astfel cum este indicată de autoritatea emitentă, dacă fapta respectivă este sancționabilă în statul emitent cu o pedeapsă cu închisoarea sau cu o măsură privativă de libertate pentru o perioadă maximă de cel puțin 3 ani;

h) măsura indicată în ordinul european de anchetă nu este prevăzută în legea română decât pentru anumite infracțiuni sau limite de pedeapsă, care nu cuprind infracțiunea la care face referire ordinul european de anchetă.

(2) Prevederile alin. (1) lit. g) și h) nu se aplică în cazul măsurilor prevăzute la art. 334 alin. (2) .

(3) În cazul în care ordinul european de anchetă se referă la o infracțiune în materie vamală, de impozite sau taxe și schimb valutar, autoritatea de executare nu poate refuza recunoașterea sau executarea pe motiv că legislația română nu impune același tip de impozite sau taxe sau nu cuprinde același tip de reglementări în materie vamală, de impozite, taxe sau schimb valutar ca dreptul statului emitent.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) , b) , d)-f) , înainte de a decide nerecunoașterea sau neexecutarea unui ordin european de anchetă, în tot sau în parte, autoritatea judiciară de executare se consultă cu autoritatea emitentă, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă, și solicită autorității emitente să furnizeze fără întârziere orice informații necesare, după caz.

(5) În cazul menționat la alin. (1) lit. a) și în cazul în care competența de a ridica privilegiul sau imunitatea revine unei autorități a statului român, autoritatea română de executare îi transmite o cerere în acest sens, fără întârziere. În cazul în care competența de a ridica privilegiul sau imunitatea revine unei autorități a altui stat sau unei organizații internaționale, autoritatea străină emitentă transmite o cerere în acest sens autorității în cauză. Autoritatea competentă română se poate consulta cu autoritatea competentă străină anterior transmiterii ordinului european de anchetă.

Articolul 336 — Termene pentru recunoaștere și executare

(1) Decizia privind recunoașterea și executarea este luată și măsura este dusă la îndeplinire cu aceeași celeritate și în aceleași condiții ca într-o cauză internă similară și, în orice caz, în cadrul termenelor prevăzute de prezentul articol.

(2) În cazul în care autoritatea emitentă a indicat în cuprinsul ordinului european de anchetă faptul că, din cauza termenelor procedurale, a gravității infracțiunii sau a altor împrejurări urgente, este necesar un termen mai scurt decât cele prevăzute în prezentul articol sau dacă autoritatea emitentă a indicat în ordinul european de anchetă că măsura de anchetă trebuie dusă la îndeplinire la o dată specifică, autoritatea de executare va lua în considerare, în măsura posibilităților, aceste împrejurări.

(3) Autoritatea de executare competentă dispune cu privire la recunoașterea și executarea măsurii din cuprinsul ordinului european de anchetă de îndată ce este posibil și, fără a aduce atingere prevederilor alin. (5) , în termen de cel mult 30 de zile de la primirea ordinului european de anchetă.

(4) Dacă nu este incident vreunul dintre motivele de amânare prevăzute la art. 339 alin. (1) sau probele solicitate prin ordinul european de anchetă se află deja în posesia autorităților române, autoritatea de executare duce la îndeplinire măsura de anchetă, în condițiile prezentei secțiuni, fără întârziere și fără a aduce atingere prevederilor alin. (5) , în cel mult 90 de zile de la luarea deciziei prevăzute la alin. (3) .

(5) Dacă autoritatea de executare competentă nu poate respecta într-un anumit caz termenul prevăzut la alin. (3) sau data specifică prevăzută la alin. (2) , aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării și timpul estimativ necesar pentru luarea deciziei. În asemenea cazuri, termenul prevăzut la alin. (3) poate fi prelungit cu maximum 30 de zile.

(6) Dacă, într-un caz determinat, autoritatea română de executare nu poate respecta termenul prevăzut la alin. (4) , aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării, și se consultă cu autoritatea emitentă cu privire la o dată adecvată pentru executarea măsurii de anchetă.

Articolul 337 — Transferul mijloacelor de probă

(1) Autoritatea judiciară de executare transferă statului emitent, fără întârziere nejustificată, mijloacele de probă obținute ca urmare a executării ordinului european de anchetă sau care se află deja în posesia autorităților competente române.

(2) Transferul mijloacelor de probă poate fi suspendat până la soluționarea unei căi de atac, cu excepția cazului în care, în cuprinsul ordinului european de anchetă sunt indicate motive suficiente pentru care transferul imediat al mijloacelor de probă este esențial pentru desfășurarea, în condiții adecvate, a unor anchete sau pentru ocrotirea unor drepturi individuale. În orice caz, transferul mijloacelor de probă se suspendă dacă ar fi de natură să cauzeze prejudicii grave și ireversibile persoanei vizate de ordinul european de anchetă.

(3) În momentul transferului mijloacelor de probă, autoritatea de executare precizează dacă solicită ca acestea să fie returnate de îndată ce nu mai sunt necesare în statul emitent.

(4) În cazul în care obiectele, documentele sau informațiile obținute în cauză sunt deja relevante pentru alte proceduri penale desfășurate în România, autoritatea de executare poate, la cererea explicită a autorității emitente și după consultarea acesteia, să transfere temporar mijloacele de probă, cu condiția ca acestea să fie returnate de îndată ce nu mai sunt necesare în statul emitent sau în orice alt moment convenit prin acord de către autoritatea de executare și autoritatea emitentă.

(5) În cazul în care se solicită în ordinul european de anchetă și dacă este posibil conform legii române, mijloacele de probă sunt imediat transferate autorităților competente ale statului emitent care participă la executarea ordinului european de anchetă potrivit prevederilor art. 333 alin. (9) .

(6) Dispozițiile art. 243 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 338 — Căi de atac

(1) Actele emise și măsurile luate de autoritățile judiciare române în executarea ordinului european de anchetă sunt supuse căilor de atac prevăzute de Codul de procedură penală , în aceleași condiții și în aceleași termene.

(2) Motivele de fond pentru emiterea ordinului european de anchetă pot fi contestate numai în fața autorității emitente.

(3) Declararea unei căi de atac nu suspendă executarea măsurii de anchetă, cu excepția cazului în care acest lucru este prevăzut de legea română în cauze interne similare.

(4) Autoritatea judiciară română de executare informează autoritatea emitentă cu privire la orice cale de atac declarată potrivit alin. (1) , precum și cu privire la efectele exercitării acesteia asupra executării măsurii de anchetă.

(5) Când România este stat emitent, autoritatea judiciară emitentă ia în considerare efectele admiterii căii de atac în statul de executare, împotriva măsurilor luate în executarea ordinului european de anchetă, în condițiile legii române. Dispozițiile art. 102 din Codul de procedură penală *) se aplică în mod corespunzător. *) Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 22 din 18 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei“ din cuprinsul lor se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.

Articolul 339 — Temeiuri pentru amânarea recunoașterii și executării

(1) Recunoașterea sau executarea ordinului european de anchetă poate fi amânată în următoarele cazuri:

a) executarea acestuia ar putea aduce atingere cercetărilor penale sau unui proces penal în curs, atât timp cât autoritățile române consideră necesar;

b) obiectele, documentele sau datele vizate de ordinul european de anchetă sunt deja utilizate în cadrul altor proceduri, până când acestea nu mai sunt necesare în acest scop.

(2) De îndată ce temeiul pentru amânare încetează să existe, autoritatea de executare ia imediat măsurile necesare în vederea recunoașterii sau executării ordinului european de anchetă și informează autoritatea emitentă prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă.

Articolul 340 — Obligația de informare

(1) Autoritatea română competentă confirmă primirea ordinului european de anchetă, fără întârziere, dar nu mai târziu de o săptămână de la primirea acestuia, prin completarea și trimiterea formularului prevăzut în anexa nr. 12 .

(2) În cazul prevăzut la art. 333 alin. (2) , obligația de confirmare îi revine atât autorității care a primit ordinul european de anchetă, cât și celei căreia îi este transmis ordinul european de anchetă.

(3) În cazul în care ordinul european de anchetă a fost transmis prin intermediul autorității centrale competente, obligația de confirmare a primirii revine atât acesteia, cât și autorității de executare căreia îi este transmis ordinul european de anchetă de către autoritatea centrală.

(4) Fără a aduce atingere prevederilor art. 334 alin. (4) și (5) , autoritatea de executare informează de îndată autoritatea emitentă, prin orice mijloace, informații care, la cererea autorității emitente, sunt confirmate fără întârziere prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă:

a) dacă este imposibil să ia o decizie privind recunoașterea sau executarea întrucât formularul prevăzut în anexa nr. 11 este incomplet sau în mod vădit incorect;

b) dacă, în timpul executării ordinului european de anchetă, autoritatea de executare consideră, fără alte cercetări ulterioare, că ar putea fi oportun să desfășoare măsuri de investigare care nu au fost prevăzute inițial sau care nu au putut fi specificate în momentul emiterii ordinului european de anchetă, pentru a permite autorității emitente să ia măsuri suplimentare în cazul respectiv; sau

c) dacă autoritatea de executare stabilește că în cazul respectiv nu poate respecta formalitățile și procedurile indicate în mod expres de autoritatea emitentă, potrivit prevederilor art. 333 alin. (3) .

(5) Fără a aduce atingere prevederilor art. 334 alin. (4) și (5) , autoritatea de executare informează fără întârziere autoritatea emitentă, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă, cu privire la:

a) orice decizie luată în temeiul art. 334 și 335 ;

b) orice decizie de amânare a executării ordinului european de anchetă, motivele amânării și, dacă este posibil, durata preconizată a amânării.

Articolul 341 — Confidențialitatea

(1) Atât în cazul în care România este stat emitent, cât și în cazul în care este stat de executare, autoritățile române vor respecta caracterul confidențial al anchetei, conform legii române, în limita necesară pentru executarea măsurii de anchetă. Această obligație are în vedere atât existența, cât și conținutul unui ordin european de anchetă.

(2) Dacă autoritatea de executare, într-un caz anume, nu poate respecta cerința de confidențialitate, va informa de îndată autoritatea emitentă.

(3) În conformitate cu legea română și dacă autoritatea străină de executare nu a indicat altfel, autoritățile române păstrează confidențialitatea cu privire la orice probe sau informații furnizate de autoritatea de executare, cu excepția cazurilor în care divulgarea acestora este necesară în vederea executării măsurilor care au fost indicate în ordinul european de anchetă.

Articolul 342 — Cheltuieli

(1) În executarea ordinului european de anchetă, dispozițiile art. 16 se aplică în mod corespunzător. Autoritatea română de executare informează autoritatea emitentă cu privire la specificațiile detaliate ale acelor cheltuieli considerate drept extraordinare.

(2) În cazul în care România este stat emitent și nu se poate ajunge la un acord cu autoritatea de executare cu privire la suportarea cheltuielilor, autoritatea română emitentă poate decide:

a) fie să retragă, în tot sau în parte, ordinul european de anchetă;

b) fie să mențină ordinul european de anchetă, cu suportarea de către statul român a acelei părți a cheltuielilor considerate extraordinare, conform art. 16 .