(1) Acțiunile de prevenire a tuberculozei se adresează individului, grupurilor considerate la risc pentru tuberculoză, precum și populației în ansamblu.
(2) Principalele măsuri de prevenire a tuberculozei constau, fără însă a se limita la acestea, în:
a) informarea și educarea în mod continuu a populației generale cu privire la riscul de îmbolnăvire de tuberculoză, calea de transmitere a bolii, principalele semne și simptome, serviciile disponibile, precum și măsurile de prevenire și combatere a infectării;
b) controale periodice ale stării de sănătate și examene de screening, după caz, pentru grupurile considerate la risc;
c) educarea și consilierea pacienților cu tuberculoză cu privire la natura bolii, tratament și măsurile specifice de igienă, în scopul de a preveni răspândirea bolii;
d) intervenția rapidă prin acțiuni specifice în focarele de tuberculoză, realizată în conformitate cu documentele strategice pentru managementul tuberculozei în România;
e) examinarea tuturor persoanelor cu care pacienții diagnosticați cu tuberculoză au intrat în contact și stabilirea tratamentului profilactic pentru aceștia, după caz.