(1) În cadrul fiecărei curți de apel și în cadrul fiecărui parchet de pe lângă curtea de apel se organizează periodic activități de formare profesională continua, constând în consultări, dezbateri, seminarii, sesiuni sau mese rotunde, cu participarea Institutului Național al Magistraturii. Tematica acestora se aproba de Consiliul Superior al Magistraturii.

(1¹) Cheltuielile aferente organizării activităților prevăzute la alin. (1) , inclusiv cele privind cazarea, masa și transportul personalului de instruire și al participanților, se suportă din bugetul curții de apel sau, după caz, al parchetului de pe lângă curtea de apel. În cazul personalului de instruire al Institutului Național al Magistraturii care participă, la propunerea Institutului, în această calitate, conform programului anual de formare profesională continuă al judecătorilor și procurorilor aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, la activitățile prevăzute la alin. (1) , cheltuielile privind cazarea, masa și transportul acestuia se suportă din bugetul Institutului Național al Magistraturii.

(1²) Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1¹) se stabilește prin ordin al ministrului justiției, respectiv al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În cazul personalului de instruire al Institutului Național al Magistraturii care participă, la propunerea Institutului, în această calitate, conform programului anual de formare profesională continuă al judecătorilor și procurorilor aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, la activitățile prevăzute la alin. (1) , plafonul maxim al cheltuielilor se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 37¹ alin. (2) .

(1³) Cheltuielile cu salarizarea personalului de instruire care participă la activitățile prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul curții de apel sau, după caz, al parchetului de pe lângă curtea de apel. Dispozițiile art. 108 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. În cazul personalului de instruire angajat la plata cu ora al Institutului Național al Magistraturii care participă, la propunerea Institutului, în această calitate, conform programului anual de formare profesională continuă al judecătorilor și procurorilor aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, la activitățile prevăzute la alin. (1) , cheltuielile cu salarizarea personalului de instruire se suportă din bugetul Institutului Național al Magistraturii.

(1⁴) Judecătorii, procurorii, precum și personalul de instruire care participă la activitățile prevăzute la alin. (1) nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituțiile unde îndeplinesc funcția de bază.

(2) Președintele curții de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel desemnează judecătorii, respectiv procurorii, care răspund de organizarea activității de formare profesională continua a judecătorilor și procurorilor de la curtea de apel și instanțele din circumscripția acesteia, respectiv de la parchetul de pe lângă curtea de apel și parchetele subordonate.