(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri:
a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară;
a¹) când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu;
a²) când față de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta;
b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător.
c) când a fost sancționat disciplinar, în condițiile art. 100 lit. d) .
d) în cazul prevăzut la art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare;
e) în perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) și data eliberării din funcție.
(1¹) Judecătorul sau procurorul poate fi suspendat din funcție și în cazul în care a fost trimis în judecată pentru o infracțiune, dacă se apreciază, în raport cu circumstanțele cauzei, că se aduce atingere prestigiului profesiei. În situația în care s-a apreciat că judecătorul sau procurorul poate fi menținut în funcție, acestuia i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuții până la soluționarea definitivă a cauzei.
(1²) Judecătorul sau procurorul care suferă de o altă afecțiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b) , care-l pune în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, poate fi suspendat din funcție, la cererea sa sau a colegiului de conducere al instanței sau parchetului. Această măsură se poate dispune numai după epuizarea duratei pentru care se acordă concediile medicale și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Afecțiunea se stabilește printr-o expertiză de specialitate care se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății. Suspendarea din funcție durează până la însănătoșire. Prin raportul de expertiză, comisia stabilește termenul în care magistratul urmează să revină la reexaminare.
(2) Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) În perioada suspendării din funcție dispuse în temeiul alin. (1) lit. a)-a²) și lit. c)-e) și alin. (1¹) , judecătorului și procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și art. 8 și nu i se plătesc drepturile salariale, dar i se plătesc asigurările sociale de sănătate. Această perioadă nu constituie vechime în muncă și în magistratură.
(4) În perioada suspendării dispuse în temeiul alin. (1) lit. b) și alin. (1²) , judecătorului sau procurorului i se plătește o indemnizație egală cu 80% din indemnizația de încadrare lunară netă din ultima lună de activitate înainte de data suspendării din funcție și îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și 8 .
(5) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1²) și efectuarea de către comisia medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății a noii expertize, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii poate hotărî încetarea suspendării și repunerea în funcție a judecătorului sau procurorului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din funcție prin pensionare.
(6) Auditorii de justiție sunt suspendați din calitatea de auditor în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) , alin. (1¹) și (1²) , care se aplică în mod corespunzător. În ipoteza prevăzută la alin. (1¹) , Consiliul Științific al Institutului poate dispune suspendarea auditorului de justiție dacă apreciază că infracțiunea săvârșită aduce atingere demnității calității de auditor sau imaginii Institutului.
(7) Suspendarea din calitatea de auditor de justiție se dispune de către Consiliul Științific al Institutului. Decizia prin care s-a dispus suspendarea, precum și cea prin care s-a constatat încetarea suspendării se comunică de îndată auditorului de justiție; despre decizia luată este informat și Consiliul Superior al Magistraturii. După încetarea suspendării, auditorul de justiție va relua cursurile la Institut din aceeași etapă în care acestea au fost întrerupte.
(8) În perioada suspendării dispuse pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. a) și alin. (1¹) , auditorul de justiție nu beneficiază de bursă și de alte drepturi ale auditorilor, iar această perioadă nu constituie vechime în magistratură. În perioada suspendării dispuse în temeiul alin. (1²) , precum și pentru motivul prevăzut la alin. (1) lit. b) , auditorului de justiție i se plătește o indemnizație egală cu 80% din bursă.
(9) În ipoteza prevăzută la alin. (5) , dacă boala de care suferă auditorul de justiție este ireversibilă, Consiliul Științific al Institutului dispune exmatricularea acestuia.