(1) Nu pot fi numite în comisii persoanele care au soțul sau soția, rude ori afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaților. Din aceeași comisie sau din comisii diferite nu pot face parte soți, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv.

(2) Desemnarea membrilor comisiilor se face pe baza consimțământului scris, exprimat anterior.

(3) În cazul în care un membru al unei comisii funcționează la instanța/parchetul de la care provin unul sau mai mulți candidați, acesta are obligația să se retragă de la examinarea acestora și să comunice de îndată această situație președintelui comisiei în vederea înlocuirii sale, în ceea ce îi privește pe acești candidați.

(4) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și în situația în care un membru al comisiei a fost examinat anterior de unul dintre candidați, la un concurs sau examen pentru ocuparea unei funcții de conducere, desfășurat în ultimii 3 ani.

(5) În alte situații în care se formulează o cerere de retragere a unui membru al comisiei, de către acesta sau de către unul dintre candidați, președintele apreciază cu privire la înlocuire.

(6) În toate cazurile în care se dispune înlocuirea, membrul respectiv nu va putea participa la examinarea niciunuia dintre candidații la funcția de conducere de la instanța respectivă/parchetul respectiv.

(7) O persoană nu poate face parte din mai mult de o comisie din cadrul aceluiași concurs sau examen.