(1) Testarea psihologică constă în susținerea unui test scris și a unui interviu în fața comisiei/comisiilor formate din câte doi psihologi desemnați din rândul psihologilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, al Institutului Național al Magistraturii, al instanțelor, parchetelor sau din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România atestați în condițiile legii.

(2) În comisia de testare psihologică vor fi desemnați și membri supleanți care îi vor înlocui de drept, în baza hotărârii președintelui comisiei de examinare, în ordinea stabilită de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, pe membrii comisiei care nu își pot exercita atribuțiile.

(3) În vederea publicării rezultatelor testării psihologice, fiecărui candidat îi va fi atribuit un cod alcătuit dintr-o literă și 4 cifre.

(4) Rezultatele testării psihologice vor fi concretizate într-un raport care va cuprinde profilul psihologic al fiecărui candidat în raport cu funcția pentru care candidează, precum și calificativul „apt“ sau „inapt“; calificativul acordat se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și a Institutului Național al Magistraturii.

(5) Candidații nemulțumiți de calificativul acordat pot formula, în termen de 3 zile de la publicarea rezultatelor testării, contestații care se transmit, inclusiv prin fax sau e-mail, la Institutul Național al Magistraturii.

(6) Contestațiile sunt soluționate, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de depunere, de o comisie formată din trei psihologi desemnați în mod similar celui prevăzut la alin. (1) , alții decât cei care au examinat candidații inițial, pe baza reevaluării testului scris aplicat și a susținerii unui nou interviu. Calificativul acordat în urma soluționării contestațiilor este definitiv.

(7) Rezultatele finale ale testării psihologice, concretizate în raportul care cuprinde profilul psihologic al candidatului în raport cu funcția pentru care candidează și calificativul obținut se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și a Institutului Național al Magistraturii și sunt aduse la cunoștința membrilor comisiei de examinare.