(1) Durata delegării este de cel mult 6 luni și poate fi prelungită, în aceleași condiții și cu aceeași procedură, cu încă 6 luni.

(2) Delegarea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție și Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se poate dispune o singură dată, pentru cel mult un an, fără posibilitatea prelungirii, fără a fi necesar gradul profesional prevăzut la art. 175 alin. (2) , dar cu respectarea condițiilor de vechime prevăzute de lege pentru numirea în funcția de procuror la aceste structuri specializate.

(3) Delegarea poate înceta înainte de termen la cererea motivată a celui delegat, a președintelui instanței/parchetului unde este delegat sau a celui de unde este delegat. Delegarea în funcția de conducere poate înceta înainte de termen și în situația în care funcția este ocupată prin numire, în condițiile legii.