(1) Judecătorul și procurorul este obligat să depună toate diligențele în vederea finalizării lucrărilor în curs până la data eliberării din funcție prin pensionare.

(2) Judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică care intenționează să solicite eliberarea din funcție prin pensionare are obligația de a notifica în scris în acest sens președintele instanței/conducătorul parchetului ori al instituției și, după caz, Consiliul Superior al Magistraturii, cu cel puțin 90 de zile înainte de data prevăzută în cererea acestuia ca fiind cea a eliberării din funcție prin pensionare. Președintele instanței ori conducătorul parchetului/instituției ia măsuri ca, până la data eliberării din funcție prin pensionare, judecătorul sau procurorul să își finalizeze lucrările în curs.