(1) Rezultatele concursului se publică pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(2) Candidații nemulțumiți de rezultatele concursului pot formula contestații în termen de 3 zile de la publicare, atât cu privire la punctajul obținut la testul-grilă de verificare a cunoștințelor teoretice, cât și cu privire la nota obținută la proba scrisă practică.

(3) În vederea soluționării contestațiilor, lucrările se vor resigila și renumerota, iar în ceea ce privește proba scrisă practică, lucrările vor fi și înscrise într-un borderou separat.

(4) La proba scrisă practică, fiecare lucrare a cărei notă inițială a fost contestată se recorectează de către 2 membri ai comisiei de soluționare a contestațiilor corespunzătoare, nota acordată la contestații fiind media aritmetică a notelor acordate de aceștia.

(5) Contestațiile formulate cu privire la ambele probe scrise se soluționează în termen de 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2) .

(6) Notele acordate în urma soluționării contestațiilor sunt definitive și nu pot fi mai mici decât notele contestate.