(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora răspund disciplinar pentru săvârșirea, cu vinovăție, a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.
(2) Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea penală sau contravențională pentru fapta săvârșită, în măsura în care prin aceasta s-au încălcat îndatoriri de serviciu. Pe durata procesului penal se suspendă procedura disciplinară pentru aceeași faptă și aceeași persoană.
(3) Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit dispozițiilor prezentei legi.