(1) Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și magistrații-asistenți în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplinesc condițiile pentru funcția pe care sunt încadrați. Aceștia își păstrează gradul profesional și drepturile câștigate aferente statutului profesional dobândite în condițiile legii.
(2) Numărul mandatelor pentru funcțiile de conducere la instanțe și parchete exercitate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, inclusiv al celor în curs la această dată, se include în numărul maxim de mandate prevăzut de prezenta lege.
(3) Persoanele care au beneficiat de vechime în magistratură în temeiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează această vechime.