(1) Comisia de organizare a examenului de capacitate coordonează organizarea și desfășurarea examenului.

(2) Comisia de organizare a examenului de capacitate se compune din președinte, vicepreședinte și membri, desemnați din rândul personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, inclusiv al celor cu funcții de conducere. Responsabilii de sală și supraveghetorii, precum și alte persoane care desfășoară activitatea pentru buna organizare a concursului sunt desemnați de președintele comisiei de organizare a examenului de capacitate.