1. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 5; 2. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 6; 3. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 7 alin. (1); 4. neasigurarea posibilității de inițiere a apelurilor de urgență, în condițiile prevăzute la art. 7 alin. (3); 5. neimplementarea măsurilor specifice prevăzute la art. 8; 6. neaplicarea tarifelor comune, nerespectarea plafoanelor tarifare sau a formulelor de control al creșterii tarifelor stabilite în condițiile art. 9 alin. (2); 7. neoferirea de opțiuni tarifare sau de pachete tarifare speciale, în condițiile art. 9 alin. (3); 8. nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (4); 9. nemodificarea sau nerenunțarea la anumite tarife sau scheme tarifare, în condițiile art. 9 alin. (5); 10. nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1); 11. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 10 alin. (3); 12. emiterea gratuită de facturi detaliate care nu conțin toate informațiile stabilite în condițiile art. 10 alin. (4) sau perceperea unui tarif pentru emiterea facturilor detaliate care conțin numai informațiile stabilite în condițiile art. 10 alin. (4); 13. nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (5); 14. neoferirea către consumatori a posibilității de a plăti în avans tariful de utilizare a rețelei publice de telefonie și a serviciilor de telefonie destinate publicului, în condițiile art. 10 alin. (6); 15. neoferirea către consumatori a posibilității de a plăti eșalonat tariful de conectare la rețeaua publică de telefonie, în condițiile art. 10 alin. (7); 16. nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (8) și (9); 17. neincluderea în contractele încheiate cu utilizatorii finali a facilităților aplicabile în caz de neplată a facturii telefonice, în condițiile art. 10 alin. (10); 18. nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (11); 19. încălcarea de către un furnizor de rețele sau de servicii de comunicații electronice a obligației prevăzute la art. 10 alin. (12); 20. încălcarea obligațiilor de a transmite ANRCTI și de a publică informațiile prevăzute la art. 11 alin. (3), în condițiile prevăzute la art. 11 alin. (4); 21. neîndeplinirea obiectivelor de performanță prevăzute la art. 11 alin. (5); 22. refuzul de a se supune auditului privind realizarea obiectivelor de performanță în condițiile prevăzute la art. 11 alin. (6); 23. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 15 alin. (2), (3) sau (5); 24. refuzul de a se supune auditului prevăzut la art. 15 alin. (6); 25. nepublicarea declarației pe propria răspundere în condițiile prevăzute la art. 15 alin. (7); 26. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 16 alin. (1)-(6) sau (8); 27. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 18 alin. (1) sau (3); 28. nerespectarea prevederilor art. 19; 29. încălcarea obligației de a pune la dispoziție publicului informațiile prevăzute la art. 20 alin. (1)-(3), în condițiile prevăzute la art. 20 alin. (4); 30. nepublicarea, în condițiile art. 21, a informațiilor privind calitatea serviciilor oferite; 31. nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) și (2) și ale art. 24 alin. (2); 32. nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1); 33. nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (2); 34. nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (3); 35. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 25 alin. (1); 36. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 25 alin. (2); 37. nerespectarea prevederilor art. 26; 38. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 27 alin. (1); 39. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 28 alin. (1); 40. încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 28 alin. (3); 41. încălcarea obligației prevăzute la art. 28 alin. (4).

(1) Următoarele fapte constituie contravenții:

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel:

a) faptele prevăzute la pct. 13 și la pct. 30-41, cu amendă de la 500 lei la 50.000 lei;

b) faptele prevăzute la pct. 1-12 și la pct. 14-29, cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, pentru furnizorii cu o cifră de afaceri de până la 5.000.000 lei;

c) faptele prevăzute la pct. 1-12 și la pct. 14-29, prin derogare de la dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu amendă în cuantum de până la 2% din cifra de afaceri, iar în cazul unor încălcări repetate, cu amendă în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri, pentru furnizorii cu o cifră de afaceri de peste 5.000.000 lei.