(1) Banca Națională a României poate numi un administrator de portofoliu în oricare dintre următoarele situații:
a) emitentului i-a fost retrasă aprobarea de emisiune în baza art. 7 alin. (1) lit. b);
b) portofoliul de creanțe nu mai îndeplinește cerința prevăzută la art. 13 alin. (1) și nu sunt perspective ca emitentul să asigure îndeplinirea acesteia;
c) emitentul nu își mai îndeplinește obligațiile de plată către deținătorii de obligațiuni ipotecare, ce decurg dintr-o emisiune de obligațiuni ipotecare.
(2) În cazul deschiderii procedurii falimentului împotriva emitentului, judecătorul-sindic va desemna, cu consultarea Băncii Naționale a României, un administrator de portofoliu la numirea căruia mandatul administratorului de portofoliu numit de Banca Națională a României încetează de drept. În orice stadiu al procedurii falimentului, judecătorul-sindic îl poate înlocui pe administratorul de portofoliu, pentru motive temeinice, cu avizul sau la propunerea Băncii Naționale a României.
(3) Administratorul de portofoliu trebuie să îndeplinească cerințele de experiență, reputație, calificare și cadru organizatoric corespunzătoare pentru realizarea managementului activelor și datoriilor și managementului lichidității, potrivit reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi.
(4) Administratorul de portofoliu trebuie să fie independent, sens în care sunt avute în vedere criteriile prevăzute de Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru desemnarea administratorului independent.
(5) Banca Națională a României poate înlocui administratorul de portofoliu, dacă acesta nu acționează în conformitate cu prevederile legii și cu reglementările aplicabile ori cu instrucțiunile și dispozițiile date de Banca Națională a României sau în cazul în care nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (3) și (4). Instrucțiunile și dispozițiile se emit prin ordin al guvernatorului, prim-viceguvernatorului sau viceguvernatorilor Băncii Naționale a României.
(6) La momentul numirii administratorului de portofoliu, în conformitate cu prevederile alin. (1) și (2), Banca Națională a României sau, după caz, judecătorul-sindic stabilește și remunerația acestuia, care se plătește din încasările aferente portofoliului de creanțe.
(7) Administratorul de portofoliu acționează sub supravegherea Băncii Naționale a României, în cazul prevăzut la alin. (1), respectiv sub controlul judecătorului-sindic, în cazul prevăzut la alin. (2).
(8) Administratorul de portofoliu cooperează și asigură schimbul de informații cu lichidatorul judiciar pe parcursul procedurii falimentului emitentului.
(9) Administratorul de portofoliu are obligația de a raporta lunar agentului informațiile de care acesta are nevoie în vederea respectării atribuțiilor prevăzute la art. 22 alin. (2).