(1) În cazul în care sumele rezultate din cesionarea creanțelor potrivit art. 45 sunt insuficiente pentru plata obligațiilor emitentului, recalculate la zi, față de deținătorii de obligațiuni ipotecare, aceștia se vor putea îndrepta, pentru diferență, asupra patrimoniului emitentului, în concurs cu ceilalți creditori chirografari ai acestuia, potrivit prevederilor art. 234 din Legea nr. 85/2014 .

(2) Prin derogare de la prevederile secțiunii a 7-a "Falimentul și lichidarea activelor" din cap. I al titlului II din Legea nr. 85/2014 , lichidatorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic va înscrie în tabelul de creanțe diferența prevăzută la alin. (1), reprezentând creanțe neacoperite ale deținătorilor de obligațiuni ipotecare. Înscrierea în tabel se va face în orice stadiu al procedurii de lichidare a emitentului, la cererea administratorului de portofoliu, pe baza situației centralizate comunicate de acesta, după finalizarea operațiunilor prevăzute la art. 46 lit. a)-c).