(1) Pentru satisfacerea tuturor obligațiilor ce îi incumbă emitentului față de deținătorii de obligațiuni ipotecare, în baza prezentei legi și a prospectului ori, după caz, a documentului de ofertă care atestă condițiile emisiunii, portofoliul de creanțe cu care sunt garantate obligațiunile ipotecare reprezintă o masă patrimonială autonomă, distinctă de patrimoniul emitentului supus procedurii de lichidare și nu este, în niciun fel, afectat de nicio procedură de lichidare a bunurilor emitentului. Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu nerespectarea acestor prevederi sunt lovite de nulitate absolută.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și ale art. 43 alin. (2), portofoliul de creanțe poate fi inclus de către lichidatorul judiciar într-o tranzacție privind cumpărarea de active și asumarea de pasive de către un terț, cu condiția întrunirii cumulative a următoarelor cerințe:
a) cel mai recent raport lunar prevăzut la art. 209 lit. k) din Legea nr. 85/2014 , aprobat de judecătorul-sindic, să prevadă plata anticipată a obligațiilor emitentului, recalculate la zi, față de deținătorii de obligațiuni ipotecare, anterior vânzării portofoliului de creanțe, precum și sursele din care se va face plata anticipată;
b) administratorul de portofoliu să comunice lichidatorului judiciar accelerarea plății obligațiunilor ipotecare în condițiile prevăzute în raportul lichidatorului judiciar, accelerare care a fost aprobată de adunarea generală a deținătorilor de obligațiuni ipotecare cu 2/3 din voturile exprimate.
(3) Administratorul de portofoliu întocmește și transmite lunar lichidatorului judiciar și judecătorului-sindic raportul privind stadiul îndeplinirii atribuțiilor sale, care include informații referitoare la sumele obținute din administrarea portofoliului de credite, la distribuirile către deținătorii de obligațiuni ipotecare și la alte cheltuieli efectuate.
(1) În situația în care procedura falimentului se finalizează înainte de a se fi epuizat activitatea de administrare a portofoliului de creanțe garantând emisiuni de obligațiuni ipotecare ale emitentului, lichidatorul judiciar întocmește un raport de închidere provizorie, cu indicarea expresă a titularilor și a cuantumului creanțelor neacoperite. Pe baza acestui raport tribunalul pronunță o hotărâre de închidere provizorie, care va menționa inclusiv titularii și cuantumul creanțelor neacoperite.
(2) De la data pronunțării hotărârii de închidere provizorie, administratorul de portofoliu continuă activitățile necesare în vederea realizării creanțelor din portofoliul de creanțe și rambursării sumelor cuvenite deținătorilor de obligațiuni ipotecare.
(3) Orice sume generate de portofoliul de creanțe, rămase după acoperirea integrală a drepturilor deținătorilor de obligațiuni ipotecare, sunt depuse de către administratorul de portofoliu în contul deschis pe numele emitentului în faliment, pentru a fi distribuite creditorilor ale căror creanțe nu au fost acoperite integral la închiderea provizorie a procedurii falimentului, în ordinea prevăzută la art. 234 din Legea nr. 85/2014 .
(4) Distribuirea sumelor prevăzute la alin. (3) se face de către lichidatorul judiciar numai după ce acesta constată că s-a încheiat activitatea de administrare a portofoliului de creanțe afectat garantării obligațiunilor ipotecare ale emitentului, prin raportul supus aprobării judecătorului-sindic.
(5) Pentru titularii creanțelor indicate în hotărârea de închidere provizorie a procedurii falimentului, termenul legal de prescripție în care aceștia pot solicita sumele ce le revin potrivit alin. (3) se suspendă până la notificarea acestora cu privire la existența unor sume rămase nedistribuite după acoperirea drepturilor deținătorilor de obligațiuni ipotecare.