(1) Până la data intrării în vigoare a legii privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, prevăzută la art. 70 alin. (5) , ofițerilor și agenților de poliție judiciară prevăzuți la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală le sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 10 alin. (2)-(5) , (6¹)-(8) și art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002 , cu modificările și completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție exercită în mod corespunzător competențele stabilite pentru procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

(2) Ofițerii și agenții de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1) sunt detașați în cadrul parchetelor, la propunerea nominală a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de către ministrul afacerilor interne, pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată pentru o perioadă de 3 ani, cu acordul acestora.

(3) Numărul ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul parchetelor prevăzuți la art. 11 din Legea nr. 49/2022 se stabilește prin hotărâre a Guvernului, iar repartizarea acestora se face prin ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.