LexistoriaDreptul la drept.

Organizarea parchetelor militare

Azi

Legea 304/2022 · 5 articole

Articolul 109

(1) Pe lângă fiecare instanță militară funcționează un parchet militar. Pe lângă Curtea Militară de Apel București funcționează Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, iar pe lângă tribunalele militare funcționează parchetele militare de pe lângă tribunalele militare.

(2) Circumscripțiile parchetelor militare sunt prevăzute în anexa nr. 2 .

(3) Parchetele militare prevăzute la alin. (1) au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu.

Articolul 110

(1) Parchetele militare de pe lângă tribunalele militare sunt conduse de un prim-procuror militar ajutat de un prim-procuror militar adjunct.

(2) Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București este condus de un procuror general militar, ajutat de un procuror general militar adjunct.

(3) Dispozițiile art. 105 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

(4) Procurorul militar șef secție sau, după caz, procurorul militar șef serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator terțiar de credite pentru parchetele militare.

Articolul 111

(1) Parchetele militare exercită prin procurorii militari atribuțiile prevăzute la art. 67 , care se aplică în mod corespunzător.

(2) Parchetele militare efectuează urmărirea penală în cauzele privind fapte penale comise de militari români dislocați pe teritoriul altor state, în cadrul unor forțe multinaționale, în condițiile în care, potrivit unei convenții internaționale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicția română. Procurorii militari participă la ședințele de judecată ce se desfășoară potrivit art. 62 .

(3) Parchetele militare dispun de organe de cercetare specială puse în serviciul lor și față de care exercită atribuțiile prevăzute la art. 67 lit. b) .

(4) Dispozițiile art. 107 și 108 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 112

Când persoana cercetată este militar activ, urmărirea penală se efectuează de procurorul militar, indiferent de gradul militar al persoanei cercetate.

Articolul 113

(1) În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Direcției Naționale Anticorupție funcționează secții sau servicii de combatere a infracțiunilor săvârșite de militari care au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu.

(2) Pentru prevenirea și combaterea criminalității, precum și pentru stabilirea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea în rândul militarilor și salariaților civili ai structurilor militarizate, parchetele militare și secția sau serviciul prevăzut la alin. (1) organizează și desfășoară, conform competenței, activități comune ale procurorilor militari cu organe din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, precum și din cadrul altor structuri militare, pe bază de protocoale.